Am o mare bucurie sa constat ca Mihai Eminescu in vasta sa opera publicistica si-a indreptat atentia si spre CAMPULUNGUL nostru iata cateva monstre :
CETATEA JIDOVA
Se publică în „Curierul de Iaşi", IX, nr. 108, 1 octombrie 1876, p. 3 (Diverse).
Eminescu preia descrierea descoperirilor arheologice de la Jidova, lîngă Cîmpulung Muscel, dintr-un articol, Cetatea Jidova sau Uriaşa din districtul Muscel, plaiul Nucşoara, publicat în ,,Românul" din 27 — 28 septembrie 1876 1. Articolul este reprodus, cu titlul Cetatea Jidova, în „Telegraful român" din 14/26 octombrie 1876 2.
Eminescu rescreie textul din „Românul" într-o formă mai sobră şi adaugă la textul din ziarul bucureştean consideraţiile sale cu privire la numirea toponimică şi accepţiunea ce trebuie să i se dea. Explicaţia de aici o găsim şi în glosarul poetului, păstrat în manuscrisul 2258, 10. „jidovină o mică scursătură de apă ce se găseşte pînă şi-n culmea dealurilor [,] întrebuinţat în chrisoave". Eminescu întocmeşte acest glosar în epoca gazetăriei ieşene, cu scopul de a veni în sprijinul lui H. Tiktin la elaborarea Dicţionarului român-german, operă fundamentală a lexicografiei româneşti 3.
____________
1 ROM, XX (1876), 27 — 28 sept., p. 862.
2 TELR, XXIV (1876), nr, 82, 14/26 oct., p. 322.
3 D. Vatamaniuc, Un glosar de termeni populari. MANUSCRIPTUM, VIII (1977), nr. 4[oct. — dec.], p. 8 — 18. Comentarii şi glosarul lui Eminescu, transcris după manuscrise.
CETATEA JIDOVA
,,Această cetate numită Jidova şi Uriaşa, situată în plaiul Nucşoarei, districtul Muscel, la 6 kilometre de centrul oraşului Cîmpu Lung,se află aşezată între Rîul Tîrgului, la distanţă de 120 metre de malurile lui, şi între şoseaua naţională Piteştii - Cîmpu Lung, la 85 metre situată în partea despre ost a Cîmpu Lungului. După obiectele descoperite: două cărămizi, cu inscripţiuni romane, chei, săgeţi, haste, sticlărie fragmentată, olărie etc. plus simetria zidurilor de împrejmuire în grosime de 5 metre 16 cm. şi după două monete, una de argint de la Geta (a.Ch. 211), şi alta de bronz de la Gordian (a. Ch. 238) această cetate arată o făptură romană, în contra tuturor aserţiunilor unora cari pretind că ar fi de origine dacă. Asupra acestui punt se va esplica mai precis esploratorul în urma terminării săpăturii complete a cetăţii.
Săpăturele se urmăresc cu mare activitate, chiar acum, şi poate că peste curînd vom poseda multe noţiuni foarte interesante pentru monumentul nostru istoric.
Ministeriul instrucţiunii publice a pus la dispoziţiunea d-lui Butculescu o sumă oarecare pentru a veni în ajutorul scrutărilor sale".
Cele de mai sus le citim în Românul. Cît despre numele Jidova, el nu este de origine romană, ci stă desigur în legătură cu forma jidovină, care se găseşte adesea în documentele vechi româneşti şi însemnează scursătură de apă.
[„ADEVĂRUL DOARE. PE LA 3 MARTIE..."]
Adevărul doare. Pe la 3 martie, pe când nu era încă vorba de proclamarea regatului, pe când d. Brătianu răspundea evaziv d-lui Vernescu, am crezut de cuviinţă a rectifica unele erori ale primului ministru , care, neştiind ce va să zică Domn, precum nu ştie nici ce e cancelar, căci în genere foarte puţine ştie arhigrămăticul nostru, am dovedit şi am putea dovedi încă că Domn cu vocativul ,,Doamne", atribuit şefului statului român, nu 'nseamnă nici împărat, nici rege, ci mare duce.
La aceasta „Românul" zice:
Este sau nu evidinte că, daca ceva poate opri pe puterile străine de-a recunoaşte rigatul , aceste cuvinte ş-analize ale partitei conservatoare erau făcute de-a înlesni străinilor pretestele de-a se opune ... Şi ca să, îndemne şi mai bine la rezistenţă pe străin etc.
Mărturisim şi noi că pentru străini am vorbit, dar nu pentru străinii din Apus, ci pentru pretinşii români şi patrioţi de meserie de la noi. De aceea am şi pomenit de Palestina şi Greco - bulgaria .
Adeseori am enunţat în coloanele noastre un adevăr dureros, pe care l-am constatat din lipsa de pietate ce o au patrioţii pentru trecut, adevărul că rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este cea românească, ci sunt străinii romanizaţi de ieri alaltăieri .
Oricine înţelege ce însemnează rasă. E adevărat că d-nii Giani, Cariagdi, Carada, C. A. Rosetti, Pherichydis sunt , politiceşte vorbind, români, naţionalitatea lor politică e cea românească; însă ferească Dumnezeu sfântul ca să-i confundăm vreodată cu acel neam de oameni, cu acel tip etnic care, revărsându-se deoparte din Maramureş , de alta din Ardeal, au pus temelia statelor române în secolul al XIII [lea] şi al Xiv-lea şi care, prin caracterul lui înnăscut, au determinat soarta acestor ţări de la 1200 şi până la 1700. N-am avea decât să punem pe micul Giani alături c-un mocan de la Săcele, de la Vatra Dornei , de la Breaza ori de la Câmpulung pentru ca orice om cu minte să râză ţinându-se cu mânile de inimă de colosala deosebire de rasă.
Un mocan din ţinutul Sucevei ori a Câmpulungului are de patru ori mai mulţi creieri, deci şi mai multă minte decât mica escelenţă a lui musiu Tache, care, comparat cu ceea ce numim noi rasă română e, între noi vorbind, o speţă de caricatură .
Dar se va zice: d-nii Giani, Cariagdi, Carada, C. A. Rosetti sunt romanizaţi. O mare fericire pentru neamul românesc nu este aceasta, dar în orice caz a fost o datorie pentru ei de-a se adapta ţării care i-au ocrotit şi i-au hrănit, au făcut din ei ceea ce sunt astăzi. Din împlinirea acestei datorii suntem departe de-a le face un merit. A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special pentru d-nii Cariagdi şi Carada, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ , care este moştenirea esclusivă şi istorică a neamului românesc. Acesta este un lucru care se înţelege de sine şi nu despre el e vorba.
Nici noi nu contestăm că această serie de domni vorbeşte româneşte; ceea ce contestăm însă este că s-ar fi asimilat caracterul lor cu caracterul neamului românesc. Ştim foarte bine că acest adevăr o să fie neplăcut pentru mulţi onor. liberali, dar el trebuie spus „odată, ca[să] li se ia gustul de-a mai pretinde monopolul naţionalismului şi românismului.
Există multe indicii, atât în numirile localităţilor şi râurilor , precum şi în alte împrejurări, cari denotă o unitate a neamului românesc preexistentă formaţiunii statelor noastre. În adevăr, pe când găsim în Ţara Românească Argeşul , găsim tocmai în nordul Daciei un pârâu numit Argestrul care se varsă din stânga în Bistriţa, râu ce izvorăşte din Maramureş. Pe când în Ţara Românească aflăm Câmpulungul ca ţinut şi descălecătoare , aflăm în Bucovina, în creierul munţilor, un Câmpulung tot ca ţinut şi descălecătoare . Înainte sau abia după formarea statelor române vedem românii de sub Coroana Ungariei pretinzând să se judece între ei după dreptul lor propriu, jus Olachale sau Olachorum ; o cerere analogă fac moldovenii ce pribegise în Polonia, să se judece după dreptul românesc. Şi aceasta când ? Pe la 1380. Care-a fost acest drept consuetudinar la carele ei ţineau cu sfinţenie, fie sub coroana Ungariei, fie sub a Poloniei? El n-a fost scris niciodată; era atât de viu în conştiinţa poporului, atât de necontestat de nimenea, încât nici unul din vechii noştri Domni n-au găsit de cuviinţă să-l codifice . În fine unitatea actuală a limbei vorbite, deşi e în parte un merit special al epocei lui Matei Basarab, dovedeşte totuşi că şi în această privire erau elemente cu totul omogene , preexistente limbei bisericeşti, cari înclinau a căpăta o singură formă scrisă. Organografic vorbind limba era aceeaşi; numai termenii, materialul de vorbe diferea pe ici pe colo. O unitate atât de pronunţată a limbei dovedeşte însă o unitate de origini etnice . E indiferentă cestiunea daca elementele ce compuneau acest sâmbure de popor modern erau tracice şi latine sau latine şi ilirice , destul numai că, din al Vi-lea secol după Hristos, la năvălirea avarilor în Tracia (a. 579) oastea condusă de Martin şi Comenţiol e compusă din oameni ce vorbesc româneşte. Tot acest neam apare mai târziu în Dacia, iar asupra originei lui se ceartă până azi învăţaţii. Sigur e că, deşi au multe elemente slavone în limbă, nu sunt slavi. Cuvântul pentru care nu sunt şi nu pot fi slavi este linguistic . Legile după cari cuvintele latine s-au prefăcut în cuvinte româneşti şi-au sfârşit demult evoluţiunea lor; în momentul în care românii au primit cuvinte slavone limba lor era formată de secole deja, încât , deşi cuvintele slavone sunt vechi, ele nu s-au asimilat nici până în ziua de azi cu limba noastră, escepţie făcând de vreo patru sau cinci vocabule cari privesc păstoria .
E pentru noi incontestabil că un popor care sute de ani n-a avut nevoie de drept scris, deşi au avut epoce de bogăţie şi de glorie, au fost un popor tânăr , sănătos, bine întemeiat. Etnograful Hoffman scrie în secolul trecut că dezvoltarea craniului la rasa română e admirabilă, că sunt cranii cari merită a fi în fruntea civilizaţiei. Desigur că Hoffman n-a avut nefericirea de-a vedea căpăţânele de mac de pe umerii d-nilor C.A. Rosetti şi Giani sau buturuga bulgărească de pe umerii cuviosului Simion . În sfârşit Virchow , naturalist celebru, dă craniului albanez rangul întâi între toate craniile de rasă din vechiul Imperiu al Răsăritului, şi cel albanez e identic cu al rasei române, cu al mocanilor noştri de azi.
E poate indiferent pentru politicianii noştri ce anume rasă determină soarta acestui popor; ba sunt mulţi oameni cărora le e indiferent ce oameni vor locui pe acest pământ : greci, nemţi, bulgari, numai espresia geografico - politică a ţării să fie aceeaşi. Pentru aceştia de ex. e indiferentă încetăţenirea evreilor sau colonizarea ţării cu nemţi. Dar pentru istoric nu e indiferent. Istoricul va trebui să constate că există o luptă, fără conştiinţă poate, fără claritate de vederi, dar o luptă de rasă între elementele autohtone ale ţării şi între cele scurse după vremuri în mlaştina gospodăriei turceşti. În oraşele de şes ale Ţarii Româneşti au imigrat de peste Dunăre rase intelectual sterpe, fizic degenerate. Ele au viciat spiritul public, au viciat instituţii şi limbă, pentru că vârsta lor etnică e prea înaintată ca să se poată asimila sau pentru ca să fie capabile a concepe cu toată tinereţea organică a simţirii şi a caracterului o idee generoasă sau un adevăr. Nu e deloc de mirare că, pe când regenerarea naţională pornea în veacul al Xvii-lea din Tîrgovişte spre Ardeal, în secolul al Xix-lea ea pornea din Ardeal spre Bucureşti. Jupân Bucur — fie-i ţărâna uşoară! — era fără îndoială mocan, dar prin strunga prin care treceau odată oile lui au trecut mai târziu alte soiuri de dobitoace.
Dar să lăsăm pe vechii fanarioţi deoparte. Nu al lor e meritul c-au domnit în Ţara Românească, ci a lui Baiazid Fulgerul şi-a lui Mahomed II. Nu există tip de mizerie
[„«ROMANUL» A CONTRACTAT NĂRAVUL ..."]
,,Românul" a contractat năravul de-a ne atribui articole pe cari nu noi le-am scris, ci le-am reprodus din alte ziare, şi de-a polemiza apoi cu ,,Timpul" combătând , ca ale noastre, idei pe cari le împărtăşim poate numai în parte sau cu oarecari rezerve. Astfel se 'ntîmplă şi în numărul de sâmbătă , în care vedem că polemizează cu noi pe temeiul unui articol reprodus din „Poşta" privitor la antagonismul dintre moldoveni şi munteni.
Nu doar că ne-ar părea rău de-a fi scris acel articol pe care l-am reprodus. Ceea ce însă nu e al nostru, nu e, şi e o apucătură de rea credinţă de-a ne atribui în total şi direct idei pe cari nu le împărtăşim decât în parte sau indirect şi cari au nevoie sau de-o rectificare, sau de tranziţia printr-un nou punct de vedere.
Noi, de ex., avem în privinţa aşa numitului antagonism dintre moldoveni şi munteni o părere proprie, bazată pe observaţiuni etnologice, care modifică esenţial maniera de-a privi cestiunea.
Nu există, după a noastră părere, nici o deosibire între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilă parte a Ardealului şi a Ţării Ungureşti. E absolut aceeaşi rasă, cu absolut aceleaşi înclinări şi aptitudini.
Dar în Bucureşti şi în oraşele de pe marginea Dunării s-au ivit un element etnic cu totul nou şi hibrid care ne-au furnizat generaţia actuală de guvernanţi. Acestea sunt rămăşiţele haimanalelor de sub steagurile lui Pasvanoglu şi Ypsilant şi resturile numeroase ale cavalerilor de industrie din Fanar. Din această seminţie nouă fac parte oameni ca Giani, Carada, C.A. Rosetti, Pherekydis , Serurie ş.al. Toată spuma asta de fanarioţi novisimi , cari s-au pripăşit în ţară de 50 — 60 de ani încoace, formează naturalmente elementul de disoluţiune, demagogia României.
Fizic şi intelectual stârpituri , neavând nici tradiţii, nici patrie, nici naţionalitate hotărâtă , le vedem punându-se la discreţia străinilor şi votându-le când pe Stroussberg, când răscumpărarea, ba le vedem aliindu-se în Moldova cu evreii ca să paralizeze lupta de emancipare naţională de acolo. Aprinşi de-o instinctivă ură contra tuturor elementelor istorice şi autohtone ale acestei ţări, le-am văzut introducând în toate ramurile legi străine neadaptate nici intereselor, nici naturii ei.
Aceste elemente sunt cu mult mai numeroase în Ţara Românească decât în Moldova, dar şi aci ele se află mai cu seamă în centrele şesului, nu prin oraşele de la munte, nici prin ţinuturile de acolo. Pe aceste producte de baltă moldovenii 'i confundă apoi cu populaţia istorică a Ţării Româneşti, precum se află în sate în genere şi îndeosebi la Câmpulung , la Tîrgovişte, la Târgu-jiului ş.a.m.d. Acestor producte de baltă moldovenii le zic din eroare munteni, căci nu sunt munteni.
Aşadar: distinguendum est.
Ceea ce sunt pentru Moldova evreii sunt pentru Ţara Românească aceste venituri cari, prin identitatea religiei, au ştiut să se strecure printre români, să-i amăgească şi să ajungă a-i stăpâni ; şi, pentru ca lucrul să le succeadă şi mai bine, au precupeţit tocmai instinctele noastre naţionale.
Vedem bunăoară pe-un C.A. Rosetti, un grec, şi pe Carada, un alt grec, înfiinţând o gazetă.
Ce nume-i dau?
„Românul".
Nu avem, se 'nţelege , o opinie exagerată despre importanţa acestor congrese internaţionale, dar în orice caz s-ar fi ales în România toată un om mai vrednic de a o reprezenta ca literat decât un băieţoi care-a scris franţuzeşte o broşurică despre Chestia izraelită, lipsită de orice originalitate, şi care apoi s-a furişat pe lângă o legaţiune română sub un titlu extraordinar şi supernumerar oarecare, până 'i va suna ora sfântului buget.
Odinioară cancelariile ţărilor noastre erau pline de băieţi primiţi pe procopseală, cari învăţau a scrie şi a citi în vro atenanţă murdară, precum le descrie cu pana sa de maistru răposatul Filimon . Din aceşti logofeţi Coate goale , din aceste ciocoflendure au ieşit genitorii roşiilor actuali, de o promiscuitate înspăimântătoare de provenienţă. Astăzi legaţiunile noastre ameninţă a deveni asemenea instituţii de primire pe procopseală a fel de fel de plevuşcă greco - bulgărească , pe care o vezi apoi răsărind prin congrese internaţionale şi reprezentând România.
Acolo însă unde România ar trebui să fie reprezentată, ea lipseşte.
Astfel în Veneţia s-a ţinut în luna aceasta congresul geografic internaţional.
Aci vedem reprezentate Austria, Belgia, Brazilia , Canada , Chili , Columbia , Egiptul , Franţa, Germania, Japonia , Grecia, Englitera cu coloniile, Mexicul, Olanda, Portugalia, Republica Argentiniană , San Salvador , Rusia, Spania, Statele Unite, Svedia, Sviţera, Ungaria, Venezuela .
Din partea României d. Obedenaru promisese a veni, dar în momentul din urmă n-a venit. Pân-în timpul din urmă congresul rezervase un compartiment pentru obiecte din România, dar n-a sosit nimic.
Asemenea n-a fost nimeni din partea României la manevrele militare italiane de la Padova , cari au avut loc de la 11 — 22 septemvrie. Cu toate acestea erau reprezentate aci Germania prin patru ofiţeri superiori, Englitera prin trei, Franţa prin patru, Sviţera prin trei, Svedia şi Norvegia prin doi, Portugalia prin unul.
Unde s-ar întroluca socialişti, ateişti , comunarzi or oameni tot de mâna aceasta, acolo veţi vedea răsărind cîte un Caligari, Horia şi Mircea Rosetti, ori altă seamă de tinerime fanariotică sub numirea specioasă de reprezentanţi ai rasei ciobanilor de la Rucăr ori a moşnenilor din Câmpulung .
Dar la ocazii în adevăr serioase, cum e bunăoară un congres geografic , cum sunt manevrele militare ale unei naţii consângene cu noi, la ocazii în care Apusul înrudit ar putea să fie interesat în lupta pentru existenţă a poporului romanic de lângă Dunăre, acolo sferele noastre determinante strălucesc prin absenţa lor.
-In preocuparile sale Eminescu avea in vedere si emigrarea tinerilor in centrele universitare mari din Europa de unde acestia se intorceau nepregatiti cheltuind bani pecare ar fi putut sa-i cheltuie in Romania.In comentariul sau autorul face referire si la Câmpulung
E necontestabil că emigrarea studenţilor în drept e o adevărată calamitate pentru ţară. Abstracţie făcând de la milioanele pe cari le cheltuiesc în străinătate şi pe cari le-ar putea cheltui în ţară, mai vin alte rele nu mai puţin esenţiale. Întâi se deprind în centrele cele mari c-o mulţime de trebuinţe, îndeplinite ieften acolo, scump la noi, trebuinţe cari aci nu se pot satisface cu leafa de judecător la Piatra, Câmpulung sau Târgul-jiului . Al doilea, ne vin aproape toţi c-o omeopatică doză de cunoştinţe, dar cu pretenţia de-a se face de-a doua zi deputaţi, miniştri, profesori de universitate.
