BISERICA FLAMÂNDA SCHITUL MŞRCULEŞTI

Prima construcţie de biserică ,cunoscută sub numele de "Schitul Mărculesti" , s-a făcut În anul 1765 cu cheltuiala lui DUMITRU ROSETI , ispravnicul judeţului. Vechea pisanie avea următorul cuprins: IN NUMELE TATALUI SI AL FIULUI SI AL SFÂNTULUI DUH AMIN. INCEPUTU-S-A ACEASTĂ ZIDIRE DIN TEMELIE A ACESTEI SFINTEI ŞI DUMNEZEIESTI BISERICI, UNDE SE PRĂZNUIEŞTE HRAMUL 'SFINTEI ÎNĂLŢĂRI A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ŞI AL SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC ŞI IZVORÂTOR DE MIR, DIMITRIE, PRIN OSÂRDIA ŞI CHELTUIALA SA DIMITRIE AGI MARCU BIV, VER PAHARNIC ISPRAVNIC FIIND ACESTUI JUDET, ÎN ZILELE MĂRIEI SALE STEFAN RACOVITĂ VOIEVOD, LA LEAT 1764, ÎMPODOBIND-O CU TOATE ZIDURILE IMREJUR DUPĂ CUM SE VEDE SI S-AU SAVARSIT IN ZILELE LUMINATULUI DOMN SCARLAT GHICA VOIEVOD, NUMINDU-L "SCHITUL MĂRCULESTI" ŞI L-AU ÎNCHINAT METOH "SFINTEI MÂNASTIRI CÂMPULUNG", ÎN EGUMENIA SFINTIEI SALE , PĂRINTELUI "CHIR DOSITEI ARHIMANDRIT, CARE SI INDEMNATOR SI AJUTOR AU FOST LA FACEREA ACESTUI SCHIT IMPREUNĂ CU "APOSTOL ISBASOIU", "BIVEL CLUCER", ZAHARIE DE AICI DIN CÂMPULUNG ŞI EPISTAT AU FOST LA ACEST SFANT SCHIT, LA LEAT 1765". În actul de fundaţie al schitului, scris de DUMITRU ROSETI , ctitorul bisericii se vede în ce împrejurări s-a construit aceasta biserică si cu ce menire. De cand DIMITRIE ROSETI era ispravnic al judeţului, zice documentul, era obiceiul ca de Înalţarea Domnului, să iasă egumenul mânastirii Câmpulung, însoţit de călugarii si preoţii de mir, pe varful dealului Flămânda, închipuind prin această ceremonie, evenimentul de pe muntele măslinilor de unde s-a înalţat Domnul. La slujba litiei luau parte orăşenii cu mic cu mare în jurul unei cruci de piatră, ridicată întru slava Înalţării Domnului. Dupa slujbă se dădea masă celor saraci şi apoi se ospătau boierii si negustorii. Mişcat de frumuseţea acestui obicei, ispravnicul Dimitrie Roseti ia hotărarea, în 1764, să înalţe cu banii lui o bisericăă. Locul a fost donat de jupâneasa Anastasia Gogu . Construcţia a durat un an şi în 1756 biserica a fost sfinţită chiar în ziua de Înălţare şi s-a numit "Schitul Mărculesti" în amintirea tatălui ctitorului întemeietor Marcu.La înfiinţarea acestui schit a fost îndemnător şi ajutător si arhimandritul Dositei de la mânăstirea Câmpulung, precum si APOSTOL ISBASOIU , bivel clucer din oras. După ce arată împrejurarile în care s-a construit această biserica, tot în hrisovul de mai sus se arăta şi scopul şi menirea ei: "CĂ SCHITUL A FOST ZIDIT NU NUMAI SPRE PODOABA ŞI ÎNCHINACIUNE ,CI MAI MULT SPRE A SE FACE ÎNTR-ÎNSUL BUNĂTAŢI, PRECUM: ÎNVĂ ŢĂTURA DE COPII, AJUTORUL DE SĂRMANI ŞI ALTELE, CĂCI PENTRU ÎNCHINĂCIUNE AU CREDINCIOŞII DESTULE BISERICI ÎN ORAŞ." Pentru ca să-şi îndeplinească această menire de binefacere, biserica a fost înzestrată cu câteva petece de pământ, cu o casă în mahalaua SF.ILIE, cu 10 lei pe luna de la vama Dragoslavele, 300 ocale de sare pe an de la OCNA TELEGA. Cu daniile primite de la ctitori şi de la alti binefacători ,ctitorul DIMITRIE ROSETI a hotărât să se facă următoarele binefaceri: 1) să se înzestrze în fiecare an câte trei fete sărace, două la Înalţare si una la SF.Dumitru, dându-i-se fiecăruia câte un rând de haine, o vacă cu lapte şi să se cheltuiască cu măritişul câte 50 de lei; 2) Să se îmbrace câte 5 săraci pe an, trei la Înălţări 2la SF.Dumitru, cheltuindu-se cu îmbrăcamintea lor câte 10 lei fiecare; 3) Să se plătească dascălului care învaţă copii câte 20 de lei pe an; 4) Pentru mâncarea şi bautura săracilor, la cele două praznice , să se dea câte 20 de lei pe an. Tot ctitorul a pus schitul sub epitropia vornicului CONSTANTIN FILIPESCU (cumnatul sau) şi a urmaşilor săi şi a pus blestem (al SF.PARINTI DE LA NICEEA) asupra celor care ar încerca vreodată sa strice asezamantul făcut de el.
Dintr-o veche fotografie se vede că biserica a fost învelită cu şindrilă şi avea numai o turlă în faţă, o clopotniţă, casa pe pivnita şi două chilii, totul fiind înconjurat de zid. Intre 1788 - 1790 schitul e distrus, ca urmare a invaziei oştirilor austriece. In 1792 este refăcut complet de ctitorul său şi apoi de municipalitatea orasului, însa în condiţii proaste.
A doua construcţie, îin 1873, s-a început în locul celei vechi, dar n-a putut fi terminată şi s-a ruinat. Între 1886-1890, fiind primar, biserica s-a reconstruit avand următoarea pisanie: "ACEASTA SFANTA SI DUMNEZEIASCA BISERICA CU PATRONAJUL INALTAREA DOMNULUI SI MARELUI MUCENIC DIMITRI S-A RESTAURAT DIN NOU, IN LOCUL CELEI VECHI, CARE ERA FONDATA IN 1765 DE DUMNEALUI ROSETI SPATAR DOTAND-O CU MAI MULTE BUNURI PE CARE LE POSEDA SI IN PREZENT, DIN AL CAROR VENIT S-A RESTAURAT." "La 1873 s-a pus piatra fundamentală de DL.ION IANCU ' primarul orasului Câmpulung şi terminând-o de zidit şi crapând s-a întrerupt lucrarea 13 ani, devenind o ruina" . La 1886 , DL.ISTRATE RIZEANU , primarul orasului, prin intermediul îndemnului bunului său simţ şi cu votul unanim al domnilor consilieri comunali, începând iarăşi lucrarea si terminându-o la 1890 ,sub arhipastoratul mitropolitului primat domnul dr.IOSIF GHEORGHIAN s-a sfintit la 19 august 1890 de INOCHENTIE PLOIESTEANUL , vicarul sfintei mitropolii. Preotul locului era CONSTANTIN STANCIULESCU , iar pictor, un anume BELIZARIE . Această biserică avea forma de cruce , cele două sanuri de naos formand braţele crucii, altarul mic c-o singură fereastră , tâmpla de lemn la mijlocul Naosului , turla Pantocratorului, construită din lemn, şi învelită cu tablă ca şi corpul întreg al bisericii, care avea câte trei ferestre. Deasupra pronaosului era sala pentru cor şi turla care servea şi de clopotniţă. Pictura din interior era cojită pe alocuri iar zidurile de afară cu multe crăpături, temelia fiind slabă, în urma cutremurului din noiembrie 1940, crăpaturile zidurilor bisericii s-au adancit, ameninţând cu prăbuşirea, ceea ce a dus la dărâmarea ei completă în 1942. Din documentele rămase se vede ca SCHITUL MARCULESTI n-a fost niciodată prea populat de călugari, pentru că, de la fondarea lui, ctitorul a înţeles să dea schitului alte directive decât acelea ale unei vieti monastice. Însuşi felul administraţiei schitului nu este acela al egumenatului sau al vietii de comunitate, caracteristică conducerii Mânăstirilor din secolul al 18-lea. Schitul a fost condus la îinceput de o epitropie liberă, compusa din mireni, din membrii familiilor ROSETI si FILIPESCU . Mai târziu, ei şi-au asociat si epitropia obsteasca a primăriei CÂMPULUNG .Documentele au păstrat şi câteva nume de epitropi şi îngrijitori care în ordinea cronologică, urmează astfel: APOSTOL ISBASOIU în 1775, ION IEROMONAH în 1770, IOACHIM IEROMONAH în 1798, HRISATE EROMONAH în 1840, PR.POPA PATRASCU în 1848, PROFIRE IEROMONAH în 1850, PR.HARALAMBIE în 1861, IONITA SEMESCU în 1861, PR.CONSTANTIN STANCIULESCU în 1863, PR GHEORGHE BANATEANU între 1916-1948, ultimul preot care a slujit la această biserică veche, şi din momentul când se transforma în biserică parohială, începând cu anul 1914 .

TG

FOCUL LUI SÂMEDRU O TRADITE CARE DISPARE IN MUŞCEL

« Hai la focul lui Sâmedru, hai la focul lui Sâmedru » strigă flăcăiandrii şi copiii alergând în jurul focului. Flăcările rugului dănţuie vesele – explozie de vitalitate, de lumină şi culoare în întunericul nopţii, iar bradul înalt, aprins în mijlocul lor pare o torţă uriaşă înălţată ca o rugă spre cer…
Focul lui Sâmedru, « ceremonialul nocturn de înnoire a timpului calendaristic » este un adevărat Revelion sătesc, cu multiple semnificaţii, ce are loc în noaptea de 25 spre 26 octombrie. Şi acum în timpurile noastre, păstorii români – la fel ca toate popoarele de origine celtică din nord-vestul Europei, serbează Anul Nou pastoral la o lună după echinocţiul de toamnă. Diferit de Anul Nou Agrar care începe odată cu germinarea seminţelor – adică primăvara, Anul Nou Pastoral este toamna.
Fiind legat de iernatul, împerechiatul şi gestatul oilor şi caprelor şi în funcţie de ritmul vieţii acestor animale, Anul Pastoral este împărţit în două anotimpuri egale : o iarnă fertilă între 26 octombrie – 23 aprilie şi o vară sterilă între 23 aprilie- 26 octombrie
Sâmedru este asociat cu moartea naturii, cu sosirea iernii si Este interesant în acest sens creaţia populară – credinţele, legendele, basmele existente, în care Sâmedru este un om obişnuit, într-o variantă fost păstor care trăia singur cu turma la munte, într-alta un păzitor de vaci. Cea mai interesantă însă este aceea care circulă în judeţul Muscel, în care este reprezentat ca un bărbat frumos care peste zi are înfăţişarea unui porc (simbolul zoomorf pentru spiritul grâului) - de fapt legenda care a inspirat “Povestea porcului” a lui Ion Creangă
Se spune că Sângiorz si Sâmedru poartă chei cu care incuie si descuie vara şi iarna – anotimpurile şederii oilor la munte sau în sat.

Focul lui Sâmedru

Este o ceremonie ca un scenariu al morţii şi renaşterii anuale a divinităţii pastorale, sugerat prin tăierea şi arderea unui brad – arbore considerat sacru, prezent în toate ritualurile magice şi de trecere la români.
Pregătirile se încep cu 2-3 săptămâni înainte, deoarece Focul lui Sâmedru este considerată cea mai mare sărbătoare pastorală, un fel de Revelion la care participă tot satul.. Pomenirile, precum si rugurile aprinse cu aceasta ocazie pe coamele dealurilor, la răspântii, în mijlocul satului, lângă ape – deci “locurile propice adunării spiritelor”, alături de veghea rituală, ţin de credinţa că la Sâmedru, morţii se fac moroi, vârcolaci, strigoi, muroni şi ieşind din morminte încearcă să-i chinuie pe cei vii. Aici intervine tradiţia focului ca element purificator.
Copiii şi tinerii strâng din timp cetină de brad, crengi, in ultima perioadă cauciucuri uzate, găteje şi uscături şi amenajează locurile unde se vor aprinde Focurile lui Sâmedru. În dimineaţa zilei de 25 octombrie, câţiva flăcăi însoţiţi de copii merg în pădure pentru a tăia brazii rituali, îi taie, îi curăţă de crengi apoi îi aduc şi îi fixează în locurile unde se vor aprinde rugurile funerare – în jur de 8-9 in oras, ridicând în jurul lor mai mult de un stat de om gătejile, uscăturile şi cetina strâsă cu săptămâni înainte. De multe ori înălţimea acestui brad este cât blocurile din prejur, aceasta în caz că se fixează orizontal în pământ. Când soarele apune şi întunericul nopţii începe să coboare, toată suflarea zonei –se strânge în linişte, ca pentru un ceremonial sacru, ritual. Copiii aprind cu emoţie focurile, iar când flăcările încep să se înalţe cuprinzând şi bradul ritual, atât ei cât şi tinerii încep să strige din răsputeri : “Hai la Focul lui Sâmedru, hai la Focul lui Sâmedru ! unde a mâncat lupul iedul mâââââ...!”. Femeile, pregătite cu coşniţe pline, împart ca la un ceremonial de înmormântare grâu fiert cu unt sau untură, colaci rituali şi lumânări, covrigi, păine caldă, brânză, lapte, nuci, mere, must ce a dat în fierbere etc. pomeni dedicate sufletelor strămoşilor, iar barbaţii plimba delaunul la altul sticla cu tuică.
În jurul rugului sau rugurilor, până târziu în noapte, toţi locuitorii zonei mănâncă, beau, spun snoave şi glume, cântă, joacă şi se bucură ca la o mare serbare, chiar dacă cei mai mulţi dintre ei nu cunosc motivaţia ritualului - celebrarea tainei renaşterii zeului prin ritul funerar de încinerare. Când flăcările se mai domolesc, flăcăii şi fetele nemăritate, perechile “aflate în vorbă” sar peste foc şi de reuşesc se spune că rămân împreună şi se căsătoresc.
Cel mai important moment al serbării este cel al prăbuşirii bradului încă arzând, direcţia în care cad cărbunii aprinşi – consideraţi sacrii, indică care dintre tinerii se vor căsătorii în noul an. Înspre dimineaţă, când rugul este aproape stins, oamenii pleacă la casele lor luând cu ei cenuşă şi cărbuni aprinşi pe care îi aruncă în grădini şi livezi pentru ca anul care urmează să aibă recolte bogate.
Focul lui Sâmedru a rămas un obicei viu, păstrat în multe localităţi din nordul judeţelor Argeş, Dâmboviţa,Vâlcea, în unele zone montane şi submontane din Muntenia, Oltenia şi Moldova, chiar dacă nu se mai cunoaşte semnificaţia iniţială, rituală – de fapt ca toate focurile de peste an, ceremonii practicate în mediul rural.
Tradiţii şi credinţe legate de ziua de Sâmedru

În Oltenia se crede că cine va ţine această sărbătoare cu sfinţenie, va fi ferit ca lupii să-i mănânce vitele.
În jud. Muscel se fac prognoze asupra vremii. Cum e vremea în ziua de Sâmedru, aşa va fi toată iarna. (Gherman Traian – Meteorologie populară, observări, credinţe, obiceiuri)
Dacă la Sâmedru e vreme frumoasă, toamna va fi lungă ( Gherman - idem)
În noaptea de Sâmedru, este obiceiul ca ciobanul să-şi aştearnă cojocul pe jos, în mijlocul stânei. Dacă se aşează pe el o oaie albă e semn că iarna va fi geroasă şi cu zăpezi grele, din contră oaia neagră vesteşte iarnă uşoară. Tot aşa luna este un bun indiciu. Dacă este lună plină cu cer senin, iarna va fi uşoară. Luna plină cu cer înorat, anunţă o iarnă aspră cu zăpezi mari şi ger cumplit.( V.Kernbach – Universul mitic al românilor))
Ultima oaie care iese prin strungă la muls în ziua lui Sâmedru, vesteşte cum va fi vremea: dacă e neagră a doua zi plouă, cea albă aduce vreme însorită.
Ciobanii pândesc spre dimineaţă cum se scoală oile. Dacă prima sculată este albă şi dacă va pleca în jos - spre sud, iarna va fi grea. De va fi neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.( Pamfile Tudor – Sărbătorile de toamnă şi Postul Crăciunului))
În afară de aceste obiceiuri pastorale, creştinii ortodocşi mai sărbătoresc în această perioadă doi sfinţi Dimitrie - Marele mucenic şi cel care în unele zone ale ţării se spune că ar fi fratele lui, deşi au trăit în în timpuri şi ţări diferite.
TG

ÎN 1898 CÂMPULUNGENII ÎŞI MAI OMAGIAU EROII

Anul 1898 a fost pentru câmpulungeni un an al omagierii eroilor neamului. Conducerea oraşului a hotărât sa ridice doua statui: în cinstea Maiorului DIMITRIE GIURESCU (1835-1877) şi Voievodului, descalecator, RADU NEGRU. Onoarea transpunerii în viaţă a idei a revenit sculptorului DD Mirea.
Iată cine a fost Maiorul Dimitrie Giurescu: În urmă cu 131 de ani, în 1877, s-a declanşat războiul, care pentru români a devenit de independenţă. Căpitanul Dimitrie Giurescu este numit comandantul unei companii de dorobanţi. În anul 1875 primeşte gradul de maior si comanda batalionului 1 din Regimentul 4 Dorobanţi. Batalionul dislocat la Câmpulung Muscel s-a transformat, cu începere de la 1 februarie 1877, în Batalionul 2 Muscel, în cadrul aceluiaşi regiment, care avea sediul la Piteşti. La data de 10 aprilie 1877, Regimentul 4 Dorobanţi a primit ordin să se deplaseze la Craiova, şi de acolo în zona de concentrare a marii unitati (Divizia 1 Infanterie) care avea misiunea să ocupe o poziţie de acoperire în zona Segarcea-Radovan, cu orientare spre Calafat. De aici înainte, muşcelenii vor acţiona spre frontul din Bulgaria. Pentru un scurt timp, au supravegheat comunicaţiile de la Plevna la Vidin, după care au intrat în dispozitiv de siguranţă cu două companii la Gigen-Mehala. Aceasta până la 5 noiembrie, când detaşamentul Slaniceanu a început deplasarea spre Rahova. La această dată, sub comanda maiorului Giurescu s-au aflat doua batalioane de dorobanţi, care au început deplasarea spre Rahova. Detaşamentul colonelului Slaniceanu ajunge a doua zi seara pe platoul de la sud de satul Selanovodea, la o depărtare de circa 4 kilometri de Rahova. Acolo inamicul dispunea de o cetate puternic întărită, având 3.000 de nizami, câteva sute de basbuzuci si cherchezisi si 4 tunuri. Pe baza ordinului dat de colonelul Slaniceanu, muşcelenilor lui Giurescu le revenea cinstea de a începe ei lupta în fruntea primei linii de atac. În afara de dorobanţii muşceleni ai maiorului Giurescu, în cadrul acestei linii au fost destinate sa acţioneze o companie de dorobanţi din Regimentul 4 Dorobanţi si un batalion din Regimentul 1 Dorobanţi. Comanda întregii linii întâi de atac o avea maiorul Constantin Ene. Colonel Slaniceanu a hotărât ca asaltul poziţiilor vrăjmaşe de la Rahova sa aibă loc în zorii zilei de 7 noiembrie 1877. În timpul înaintării spre poziţiile trupelor otomane, maiorul Giurescu îi îmbărbăta pe dorobanţi săi. Speriaţi de îndrăzneala si hotărârea cu care atacau ostaşii români, turcii au început să cedeze şi s-o rupă la fugă. Muşcelenii, la îndemnul lui Giurescu, cuceresc prima redută turcească de la Rahova. După luarea primei redute otomane, în faţa dorobanţilor muşceleni stătea o nouă misiune, aceia de a cucerii reduta "cea mare", care era apărată de forţe inamice mult mai numeroase. Cucerirea acestei redute s-a făcut cu mare greutate. Maiorul Giurescu se afla fruntea vitejilor săi îndemnâdu-i "înainte, băieţi!". În acel moment, un glonţ vrăjmaş l-a lovit drept în frunte. Maiorul "se prăvalii ca un stejar retezat... stropind cu sângele lui drapelul regimentului". Câinele credincios lui Giurescu, Tirex, care l-a însoţit tot timpul până în preajma redutei, văzându-şi stăpânul cu faţa însângerată, s-a apropiat de el, ca de un prieten drag, dar un glonţ ucigaş i-a curmat viaţa si credinciosului câine. Comanda liniei de atac a fost preluata imediat de maiorul Constantin Ene, dar, curând, un glonţ vrăjmaş i-a străpuns şi lui pieptul. "Tot înainte, puilor" - striga el către bravii săi ostaşi în ultimele clipe ale vieţii. În dimineaţa zilei de 9 noiembrie 1877, trupele române din Corpul de observaţie, conduse de generalul Lupu, au trecut Dunărea si au intrat în Rahova pe la nord. După câteva ore au intrat în redută şi trupele detaşamentului colonelului Slaniceanu. Un ziar din ţară anunţa în acea zi, de strălucita victorie cu următoarele cuvinte: "pentru a doua oara de la Mihai voievod, drapelul român fâlfâie pe zidurile Rahovei". În anul 1898, s-a ridicat un monument cu bustul maiorului Dimitrie Giurescu, în fosta cazarma a batalionului 30 dorobanţi de la Câmpulung Muşcel. Numele sau, ca de altfel numele tuturor eroilor aprigei încleştări din Războiul pentru Independenţă din 1877-1878, a fost şi va fi rostit întotdeauna cu stima si consideraţie de muşceleni.
TG
b30