Colţ de lumină în grădina patriarhului, Stavropighia Dragoslsvele este direct subordonată Preafericitului Daniel fiindu-i reşedinţă de vară, aceasta este un loc unde luminile şi umbrele istoriei şi actualitătii îşi fac loc deopotrivă.
Pornind din Câmpulung pe drumul Branului, “rar se află un peisaj mai impresionant, mai impunător, prin trăsăturile simple cu care natura ştie să te subjuge”, după cum descrie mirificul peisaj Ion Simionescu. “Munte, apă, pajişte înflorită se îmbină într-un tablou minunat … Ai înainte adâncimea văii Dâmboviţei în tot lungul ei”. Străbătând acest decor natural, pe nesimţite pătrunzi în Dragoslavele, vechiul loc de vamă de pe timpul lui Vladislav Vlaicu. Prin el au trecut cumanii, teutonii, în el a poposit şi regele Carol al XII-lea al Suediei. Cimitirul de la intrarea satului arată ferma împotrivire a ostaşilor noştri la avalanşa trupelor bavareze. Aici se află Schitul Dragoslavele, proprietate a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, pe o suprafaţă de 2,5 ha. Este o amenajare peisagistică integrată anasamblului de clădiri edificat după 1925 în stilul arhitecturii naţionale, după planurile arhitectului D. Ionescu-Berechet, pentru reşedinţa estivală a Patriarhului. Începand din 1929, aşezământul este reşedinta patriarhală de odihna. În acel an, preotimea muşceleană a construit o casă, pe care a daruit-o patriarhului Miron Cristea (luptator pentru unitatea ţării, primul Patriarh al României întregite, regent si apoi, intre 1938-1939, prim-ministru al Romaniei).
Biserica de lemn "Sf. Gheorghe" a schitului a fost construită de credincioşii din parohia Borsa din Maramures. Biserica este datată la 1661 si a fost adusa la Dragoslavele de Patriarhul Justian (1948-1977) in 1949. O amenajare peisagistică care datează din anul 1925. În perioada postbelică, arborii existenţi au fost defrişaţi, în parte doborâţi de furtună, creându-se, în locul acestora, o plantaţie de pomi fructiferi. De asemenea, din dotările parcului se poate menţiona şi existenţa unui pavilion din lemn de mesteacăn.
Vegetaţia arborescentă este reprezentată din specii de molid tei, pin, castan, plop alb, plop negru, mesteacăn, sălcii, Thuja, nemaipunând la socotrală aleile străjuie de bolţile cu trandafiri.
Dar toată această frumuseţe naturală dăruită de bunul Dumnezeu este umbrită de purtările oamenilor:
* După declaraţia Bisericii Ortodoxe şi a autorităţilor de stat, reîntregirea Bisericii Ortodoxe s-a înfăptuit prin Proclamaţia de la Cluj. Deci Episcopii, care s-au îndepărtat de popor, trebuie înlăturaţi. Astfel, între 27-29 octombrie 1948 au fost arestaţi Episcopii: Valeriu Traian Frenţiu de la Oradea; Alexandru Rusu de la Baia Mare; Ioan Bălan de la Lugoj; Iuliu Hossu de la Cluj; Ioan Suciu de la Blaj şi Vasile Aftenie de la Bucureşti. De asemenea, au fost arestaţi şi Episcopii romano-catolici: Augustin Pacha de la Timişoara, Anton Durcovici de la Iaşi, Iohannes Schefler de la Satu Mare şi monseniorul Ghica Vladimir de la Bucureşti. Au mai fost arestaţi mulţi protopopi, profesori de la şcolile Blajului şi alţii.
A urmat desfiinţarea mănăstirilor. La cele de călugări au fost aduşi stareţi ortodocşi, dar călugării nu au trecut la ortodoxie, aşa că unii au fost arestaţi, alţii au fugit.
Maicile călugăriţe de la Blaj, adunate în capelă, nu au voit să părăsească edificiul, Institutul Recunoştinţei. Dar noaptea de 31 octombrie 1948 a fost decisivă. Li s-a tăiat curentul electric şi ele au fost încărcate, cu forţa, de muncitori, în camioane şi capela a fost prădată.
La 1 decembrie 1948 apare Decretul nr. 358 prin care Biserica Unită încetează de a mai exista.
Episcopii arestaţi au fost duşi la Ministerul de Interne, la Bucureşti, iar de acolo au fost duşi ca prizonieri personali ai Patriarhului Ortodox Iustinian Marina, la Dragoslavele, în judeţul Muscel. Aici au răbdat de frig, foame şi izolare timp de patru luni.
Patriarhul credea că atitudinea lor este o încăpăţânare şi că după vreo patru luni vor ceda. A venit aici Patriarhul Ortodox Iustin Marina şi le-a propus să treacă la Biserica Ortodoxă, căci dacă nu vor trece, el, Patriarhul, îşi va lua braţul ocrotitor de pe ei şi vor fi duşi la închisoare. Atunci Episcopul Ioan Bălan de Lugoj a zis:
"Preafericite, dacă noi, Episcopii greco-catolici, am crede că Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică a lui Cristos, în acest moment ne-am da semnătura, căci noi vrem să fim cu Cristos! Dar dumneavoastră nu aţi venit la noi cu argumente teologice, nici cu virtuţi creştineşti, ci ne-aţi arestat şi ne-aţi întemniţat. Hotărât, acestea nu sunt metodele lui Cristos! Dacă nouă, Episcopilor uniţi, Guvernul ne-ar fi propus şi promis că ne dă toată Biserica Ortodoxă pe mână, cu condiţia să-i arestăm şi să-i întemniţăm pe Ierarhii ei, sau numai pe unul din ei, noi ne-am fi dat viaţa, dar nu am fi acceptat. Deci viaţa ne-o puteţi lua, dar credinţa nu! Atâta vreme cât suntem în edificiile Bisericii Ortodoxe, suntem prizonierii ei."
Patriarhul a ieşit foarte gânditor. Un preot ortodox cu numele Baltazar (declară Episcopul Ioan Suciu) l-a întrebat pe Patriarh: "Ce zic Episcopii uniţi?" (adică: sunt gata să treacă la Biserica Ortodoxă?). Patriarhul, după o clipă de tăcere a răspuns: "E chestie de convingere!"
Preoţii care au fost arestaţi o dată cu Episcopii, au fost duşi la Mănăstirea Neamţ, unde au fost ţinuţi în condiţii foarte grele. Cinci din ei au semnat trecerea la Biserica Ortodoxă şi au fost eliberaţi.
De la Dragoslavele, Episcopii au fost duşi la Mănăstirea Căldăruşani, lângă Bucureşti. Aici au fost aduşi şi preoţii de la Mănăstirea Neamţ şi s-a făcut un singur lagăr, la 1 martie 1949.
*Nici Patriarhul Justinian nu a scăpat de prigona comunista. Pentru protestele sale fata de unele masuri abuzive ale regimului comunist, prin care mii de calugari si calugarite erau scosi din manastiri, Patriarhul a fost trimis in 1959 la schitul Dragoslavele, unde i s-a fixat domiciliu fortat timp de sase luni.
* Dar iată că la 18 ani de la “revoluţie” schitul Dragoslsvele intră iar în atenţia oamenilor locului şi nunumai, un cotidian central ne dezvaluie meandrele unei afaceri cu terenuri -11000 de metrii patrati –derulate sub sutana arhimandritului Pavel Toderită.
Afacerea imobiliară de la Mănăstirea Bistriţa a fost perfectată în luna martie, înainte ca ÎPS Teofan să fie ales noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în perioada în care Prea Fericitul Daniel asigura locotenenţa postului. Aproape 11.000 de metri pătraţi de teren au fost vânduţi de mănăstire către două persoane fizice, Mihai Apopii, şeful Camerei de Comerţ şi Industrie din Neamţ, şi Dan Gavriliu, patronul firmei Petroflex, iar suma obţinută a fost cu puţin peste două miliarde de lei.
Arhimandritul Pavel Todiriţă, fostul stareţ al mănăstirii, a încheiat afacerea fără să aibă aprobarea Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşiului, aşa cum cer reglementările BOR, iar aceasta a fost descoperită în urmă cu câteva săptămâni, imediat după instalarea în funcţie a noului mitropolit de la Iaşi.
„Vânzarea s-a făcut şi ilegal, şi necanonic. Spun ilegal pentru că, într-un caz similar, petrecut la Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi, în care am făcut plângere penală împotriva notarului, cumpărătorilor şi chiar a mănăstirii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis pe 24 iunie admiterea cauzei.
Vânzarea de la Bistriţa este şi necanonică pentru că încalcă Statutul nou al BOR, Regulamentul de administrare a averilor bisericeşti şi o hotărâre de anul trecut a Adunării Eparhiale, potrivit căreia acest teren se putea vinde doar pentru a se cumpăra alt teren sau imobil în loc pentru mănăstire“, spune pr. Constantin Grigore, consilierul juridic al Arhiepiscopiei Iaşiului, delegat de noul mitropolit să ancheteze situaţia de la Bistriţa. Între timp arhimandritul Pavel Tideriţă şi-a dat demisia din funcţia de stareţ, plecând din mănăstire cu încă şapte călugări, adică un sfert din obştea monahală. Arhimandritul Vichenţie Mălău, stareţul de la Secu, a fost numit imediat interimar şi stareţ la Bistriţa. „Sunt încă în curs de preluare a gestiunii. Din câte ştiu însă, din banii obţinuţi pe terenuri s-au făcut dotări, s-au amenajat şi reamenajat nişte spaţii“, spune stareţul interimar.
Stareţul Todiriţă şi ceilalţi călugări plecaţi de la Bistriţa şi-au găsit refugiu în judeţul Argeş, la Dragoslavele, unde Patriarhia deţine o stavropighie, adică un aşezământ subordonat direct Patriarhului. Schitul Dragoslavele este, de fapt, reşedinţa de vară a Patriarhului, iar acum acesta este locuit de cei opt monahi din Neamţ. Arhimandritul Pavel Todiriţă nu a putut fi contactat telefonic, însă călugărul Gabriel, şi el plecat de la Bistriţa, susţine că au ajuns acolo „chemaţi de Prea Fericitul“. „Era nevoie de călugări aici, căci înainte era un singur părinte, care a plecat când am venit noi. Părintele Pavel a fost numit stareţ aici, dar deocamdată suntem în probă, nu ştiu dacă rămânem aici“, spune călugărul.
Se pare ca schitul de la Dragoslavele îşi menţine încă statutul de” închisoare patriarhală”
TG
