Până să capăt buna inspiraţie să mai şi respir, mi-am mâncat 18 ani din viaţă pe sistem pesede, pntcd, pnl în micul meu oraş care altceva nu prea ştie. M-am dat cu capul de toţi pereţii, am zis că mi-e bine şi am crezut că fac bine. Dar constat ca mi-a trecut.
Traiesc, chiar dacă mi-e greu să recunosc, intr- un oraş de sclavi. Le beau vodca şi sucul, le mânc pâinea, le vizitez crâşmele, le râvnesc banii, le învăţ în şcoli, le calc pe străzi şi, da, cred că respir fara sa vreau ceva aer de-al lor. Îi vad „mai" superiori şi rasaţi, dar îi detest si pentru că nu vreau sa-i înţeleg şi pentru că au mai mult decât credem că pot eu, muncitor de rand.
Mă gândeam deunăzi că pot număra pe degetele de la o mână personajele care să nu trăiască pentru ei. Pentru oligarhia cu trei trandafiri (trandafir) în frunte, cu sageata in sus sau in jos dupa cum bate vantul. Bine, cred ca e un alt fel de a „aparţine”, de a primi laude şi reproşuri pe bani şi cât se poate de legal, pentru a împărţi funcţii şi contracte după un algoritm recunoscut de tot clanul şi, poate, de a simţi că eşti parte dintr-o clasă superioară a porcilor care sunt mai egali decât celelalte animale.
Cum tocmai eu am slugărit oamenilor care îţi zâmbesc călcându-te în picioare? Nici nu mai ştiu ce-mi doream, nici nu mai contează că ei încă se mănâncă de vii. Cert e că am ieşit întreag din acest „bip…” urat mirositor, că încă mai cred în prieteni şi în mine, dar încă mai port cicatricile slugărniciei pe care mi-a injectat-o sistemul vechi si nou. De altfel, mă mai amuz şi eu cât pot pe seama caraghioşilor care îmi conduc acum tărişoara, adunându-mi forţele şi cumpărându-mi şi eu ismene cand roşii cand portocalii, ca să pot lupta, încă o dată, cu oligarhii şi lighioanele lor, cu mogulii şi ciocoii care mă vor lovi din nou şi din nou şi din nou... Nu imi este frica, dar mie unu imi este scarba.
TG
Traiesc, chiar dacă mi-e greu să recunosc, intr- un oraş de sclavi. Le beau vodca şi sucul, le mânc pâinea, le vizitez crâşmele, le râvnesc banii, le învăţ în şcoli, le calc pe străzi şi, da, cred că respir fara sa vreau ceva aer de-al lor. Îi vad „mai" superiori şi rasaţi, dar îi detest si pentru că nu vreau sa-i înţeleg şi pentru că au mai mult decât credem că pot eu, muncitor de rand.
Mă gândeam deunăzi că pot număra pe degetele de la o mână personajele care să nu trăiască pentru ei. Pentru oligarhia cu trei trandafiri (trandafir) în frunte, cu sageata in sus sau in jos dupa cum bate vantul. Bine, cred ca e un alt fel de a „aparţine”, de a primi laude şi reproşuri pe bani şi cât se poate de legal, pentru a împărţi funcţii şi contracte după un algoritm recunoscut de tot clanul şi, poate, de a simţi că eşti parte dintr-o clasă superioară a porcilor care sunt mai egali decât celelalte animale.
Cum tocmai eu am slugărit oamenilor care îţi zâmbesc călcându-te în picioare? Nici nu mai ştiu ce-mi doream, nici nu mai contează că ei încă se mănâncă de vii. Cert e că am ieşit întreag din acest „bip…” urat mirositor, că încă mai cred în prieteni şi în mine, dar încă mai port cicatricile slugărniciei pe care mi-a injectat-o sistemul vechi si nou. De altfel, mă mai amuz şi eu cât pot pe seama caraghioşilor care îmi conduc acum tărişoara, adunându-mi forţele şi cumpărându-mi şi eu ismene cand roşii cand portocalii, ca să pot lupta, încă o dată, cu oligarhii şi lighioanele lor, cu mogulii şi ciocoii care mă vor lovi din nou şi din nou şi din nou... Nu imi este frica, dar mie unu imi este scarba.
TG
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu