Prin Darul Atotputernicului Dumnezeu
Episcopul Argeşului şi Muşcelului
C a l i n i c
roagă pe Iisus Hristos, Veşnicul Arhiereu,
ca Sfântul Duh să coboare peste Sfinţitul Cler,
Cinul monahal şi dreptmăritorii Creştini şi Creştine,
cu pace, sănătate şi spor binecuvântat
în tot lucrul bun!
Dreptmăritori Creştini,
Din frumuseţea acestei lumi văzute, Pământul care se roteşte printre miliardele de sori şi stele, dacă ne ridicăm ochii şi mintea către cer, în adânc de noapte, vom vedea cum „Cerurile spun mărirea lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria! Ziua-i spune zilei cuvânt şi noaptea-i vesteşte nopţii cunoaştere!
Din întinderea uriaşă a Cosmosului, un luceafăr, fără căi cunoscute astronomilor, călăuzi odinioară spre Iudeea şi spre micuţul Betleem, unde vor afla pe Iisus născut în iesle, pe cei Trei Iluminaţi de la Răsărit numiţi astonomi din Tradiţie: Gaşpar, Melchior şi Baltazar. Ei vor vedea stând steaua cea luminoasă deasupra peşterii, iar intrând, vor îngenunchea întru adorare, aducându-i daruri: aur, ca unui Împărat, tămâie, ca unul Dumnezeu şi smirnă, ca unui Mântuitor, jertfindu-se pentru salvarea omenirii din păcatul strămoşesc şi păcatele personale.
Potrivit gândirii lui Dumnezeu, de care noi oamenii suntem plini de uimire, Pavel Apostolul scria creştinilor din Galateni: „Dar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea!”
Iată că a venit „plinirea vremii”; potirul vechilor proorocii era plin până sus şi mila marelui Dumnezeu se revărsa în lacrimi şi în stele.
Dreptmăritori Creştini,
Când ne aducem aminte de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, gândul nostru se ridică de îndată la miraculoasa şi preacurata zămislire a Fiului lui Dumnezeu. Cu puterile noastre, întărite de Dumnezeu, vestim şi anul acesta credinţa vie şi statornică, precum o facem de fiecare dată când rostim cu pioşenie Simbolul de credinţă, amintind de Iisus Hristos „Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om …”
Copleşitoare realitate istorică şi uimitoare învăţătură pentru cei ce primesc în genunchi, în prosternare adâncă, alături de Pururea Fecioara Maria, pogorârea între noi a Dumnezeului Mântuitor! Cum vom pricepe, fără ajutorul lui Dumnezeu, iubirea dumnezeiască revărsată în lumină lină, unind pentru totdeauna Dumnezeirea cu omenirea?!?
Se cuvine să primim şi să preamărim pe Logosul Cel Veşnic, Cel ce a binevoit să ia firea noastră omenească, afară de păcat, întrupându-se din strănepoata regelui David! Bunătatea inimii noastre, curăţenia sufletului şi sfinţenia gândurilor, trebuie să fie potirul de aur în care să se odihnească pururea acest august mister al coborârii lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi al vieţuirii cu noi pururea.
Vrem să primim acest mărgăritar ceresc: Fiul lui Dumnezeu S-a născut din sânul Fecioarei Maria, fără păcat şi mai presus de înţelegerea noastră? Dacă vom avea inimă de copil, după cum ne cere Iisus Hristos, atunci ne putem sălăşlui în Cetatea Celor Nouă Fericiri: „Fericiţi cei curaţi cu inima că aceea vor vedea pe Dumnezeu!” Aşa vom înţelege iubirea lui Dumnezeu pentru om: „Cu iubire veşnică te-am iubit şi de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoinţa”, iar Sfântul Ioan Evanghelistul, inspirat de Duhul Sfânt, scrie, dând de ştire lumii: „Că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!”
La dumnezeiască iubire, arătată nouă oamenilor, trebuie să răspundem cu iubirea noastră, mulţumind lui Dumnezeu Tatăl, că: „Nu L-a trimis pe Fiul Său în lume, ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-Însul.”
Dreptmăritori Creştini,
Deseori, în gândurile şi spaimele noastre credem că Dumnezeu stă cu sabia, gata să izbească grumazul nostru. Dacă nu înţelegem că suntem fii şi moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu, potrivit Scripturii Sfinte, şi că iubirea noastră trebuie să fie năvalnică şi plină de curaj, atunci vom suferi de frica ce moleşeşte şi degradează fiinţa noastră.
Dacă nu vom uita Cuvântul lui Iisus, spus femeii păcătoase, sau datornicului, că cine iubeşte mult i se iartă mult, iar cine iubeşte puţin, i se iartă puţin, vom putea birui amorţirea şi teama de pedeapsă.
Judecata lui Dumnezeu şi numai a Lui: „Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina”, deşi: „Noi aşteptăm lumina, dar iată întunericul; aşteptăm revărsatul zorilor, dar umblăm în beznă … faptele noastre le ştim: necredinţa şi tăgada Domnului; căderea de la credinţa în Dumnezeu grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea la lucruri viclene.”
Lucrarea noastră, pe lumea aceasta, trebuie să fie una directă şi sigură: Credinţa vie în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este forţa care ne va izbăvi de alunecări şi ne va salva de la judecată: „Cel ce crede într-Însul nu este judecat, dar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.”
Dreptmăritori Creştini,
Cei mai mulţi dintre noi credem în Dumnezeu. La credinţa pe care o avem trebuie să adăugăm dragostea noastră şi nădejdea în lucrarea mântuirii, care vine tot de la Dumnezeul Iubirii. În clipa în care avem dragoste de Dumnezeu, ne silim să nu-I greşim întru nimic, aşa cum procedăm cu cei pe care-i avem în iubire, dintre oameni, cum ar fi de pildă: dragostea pe care o au soţii între ei, copiii faţă de părinţi sau prieteni.
Delicateţea pe care o arătăm oamenilor, cu grija de a nu-i supăra, barem atât să fie şi pentru Dumnezeu şi încă ar fi bine. Dar porunca biblică ne îndeamnă „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta … să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Această stare ne va duce în ipostaza fericită, descrisă de Profetul Isaia, în care Dumnezeu ne va lua în bucuria iubirii Sale: „Nu vei mai avea soarele ca lumină în timpul zilei şi strălucirea lunii nu te va mai lumina; ci Domnul va fi peste tine o lumină veşnică şi Dumnezeul tău va fi slava ta. Soarele tău nu va mai asfinţi şi luna nu va mai descreşte: că Domnul va fi pentru tine lumină veşnică şi zilele întristării tale se vor sfârşi.”
Iisus Hristos, Domnul bucuriei noastre, a venit ca Lumină dumnezeiască să lumineze viaţa noastră şi cămara sufletului zbuciumat. El a venit să ne garanteze mântuirea prin jertfa Sa. El a venit ca să ne fie pentru totdeauna Prietenul nostru cel mai drag, din cer şi de pe pământ: „Mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are: să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii!”
De cele mai multe ori ne răsfăţăm spunând că-L iubim pe Dumnezeu dar când un om oarecare ne apare în cale pentru a-l ajuta, ne scuzăm sau îndreptăm oarecare ocări asupra lui: „Dacă cineva zice: Îl iubesc pe Dumnezeu!, dar pe fratele său îl urăşte, mincinos este. Pentru că cel ce nu-şi iubeşte fratele pe care îl vede, nu-L poate iubi pe Dumnezeu pe Care nu-L vede. Şi această poruncă o avem de la El: Cel ce-L iubeşte pe Dumnezeu, să-l iubească şi pe fratele său.”
Dacă ar fi să măsurăm bine lucrurile, să nu credem că-I facem lui Dumnezeu vreun hatâr că-L iubim din poruncă dumnezeiască. Noi îi suntem datori de două ori, dar dacă mă gândesc bine, chiar de trei ori:
1. Că ne-a zidit, aducându-ne şi pe lumea aceasta;
2. Pentru că „noi Îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit întâi!
3. Pentru că am fost cumpăraţi cu preţ de Dumnezeu!
Fiind aşa de mare preţul, pentru că Iisus Hristos ne-a răscumpărat din robia păcatului prin jertfa propriului sânge, noi nu mai suntem ai noştri, ci suntem copiii lui Dumnezeu.
Cine este aşa de neînţelept să nu se bucure ştiindu-se cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu? Din această augustă stare, noi suntem datori să ne purtăm ca fii ai lui Dumnezeu, ascultând şi împlinind poruncile Sale.
Astfel, Naşterea lui Iisus Hristos, la noi, în vatra pământească, ne îndeamnă la închegarea familiei şi naşterea de prunci buni, la sfinţenia traiului conjugal, la asumarea frumuseţii unice, care este Taina Căsătoriei, temelia Bisericii şi a Neamului românesc.
Dreptmăritori Creştini, iubitori ai Naşterii lui Iisus Hristos Domnul,
Crăciunul, Sărbătoarea Bucuriei în Ceruri, de unde îngerii au venit la Peştera din Betleemul Iudeii, unde s-a născut Iisus, ca să cânte cu păstorii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, este temelia pe care se zideşte viaţa, darul lui Dumnezeu şi minunea fără seamăn, în casa fiecărui gospodar.
Îndemnăm, în numele lui Iisus Hristos Domnul, ca să ne întărim familia, Biserica cea dintâi din vatra strămoşească, pentru că de unitatea şi sănătatea ei depinde voinicia unei ţări în concertul celorlalte popoare ale Europei.
Ne rugăm Bunului Dumnezeu, ca prăznuirea Naşterii Fiului Său, Iisus Hristos Domnul, să renască credinţa şi în viaţa popoarelor Europei pentru a fi purtate de Duhul Sfânt pe culmile luminii şi ale mântuirii!
Tuturor creştinilor, Cler şi Popor binecuvântat, Vă dorim sănătate deplină şi spor în tot lucrul bun, cântând din adâncul inimii:
Hristos Se naşte, măriţi-L!
Hristos, din Ceruri, întâmpinaţi-L!
Hristos, pe pământ, Înălţaţi-vă!
Cântaţi Domnului tot pământul!
† Calinic
Episcop al Argeşului şi Muscelului
C a l i n i c
roagă pe Iisus Hristos, Veşnicul Arhiereu,
ca Sfântul Duh să coboare peste Sfinţitul Cler,
Cinul monahal şi dreptmăritorii Creştini şi Creştine,
cu pace, sănătate şi spor binecuvântat
în tot lucrul bun!
Dreptmăritori Creştini,
Din frumuseţea acestei lumi văzute, Pământul care se roteşte printre miliardele de sori şi stele, dacă ne ridicăm ochii şi mintea către cer, în adânc de noapte, vom vedea cum „Cerurile spun mărirea lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria! Ziua-i spune zilei cuvânt şi noaptea-i vesteşte nopţii cunoaştere!
Din întinderea uriaşă a Cosmosului, un luceafăr, fără căi cunoscute astronomilor, călăuzi odinioară spre Iudeea şi spre micuţul Betleem, unde vor afla pe Iisus născut în iesle, pe cei Trei Iluminaţi de la Răsărit numiţi astonomi din Tradiţie: Gaşpar, Melchior şi Baltazar. Ei vor vedea stând steaua cea luminoasă deasupra peşterii, iar intrând, vor îngenunchea întru adorare, aducându-i daruri: aur, ca unui Împărat, tămâie, ca unul Dumnezeu şi smirnă, ca unui Mântuitor, jertfindu-se pentru salvarea omenirii din păcatul strămoşesc şi păcatele personale.
Potrivit gândirii lui Dumnezeu, de care noi oamenii suntem plini de uimire, Pavel Apostolul scria creştinilor din Galateni: „Dar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea!”
Iată că a venit „plinirea vremii”; potirul vechilor proorocii era plin până sus şi mila marelui Dumnezeu se revărsa în lacrimi şi în stele.
Dreptmăritori Creştini,
Când ne aducem aminte de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, gândul nostru se ridică de îndată la miraculoasa şi preacurata zămislire a Fiului lui Dumnezeu. Cu puterile noastre, întărite de Dumnezeu, vestim şi anul acesta credinţa vie şi statornică, precum o facem de fiecare dată când rostim cu pioşenie Simbolul de credinţă, amintind de Iisus Hristos „Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om …”
Copleşitoare realitate istorică şi uimitoare învăţătură pentru cei ce primesc în genunchi, în prosternare adâncă, alături de Pururea Fecioara Maria, pogorârea între noi a Dumnezeului Mântuitor! Cum vom pricepe, fără ajutorul lui Dumnezeu, iubirea dumnezeiască revărsată în lumină lină, unind pentru totdeauna Dumnezeirea cu omenirea?!?
Se cuvine să primim şi să preamărim pe Logosul Cel Veşnic, Cel ce a binevoit să ia firea noastră omenească, afară de păcat, întrupându-se din strănepoata regelui David! Bunătatea inimii noastre, curăţenia sufletului şi sfinţenia gândurilor, trebuie să fie potirul de aur în care să se odihnească pururea acest august mister al coborârii lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi al vieţuirii cu noi pururea.
Vrem să primim acest mărgăritar ceresc: Fiul lui Dumnezeu S-a născut din sânul Fecioarei Maria, fără păcat şi mai presus de înţelegerea noastră? Dacă vom avea inimă de copil, după cum ne cere Iisus Hristos, atunci ne putem sălăşlui în Cetatea Celor Nouă Fericiri: „Fericiţi cei curaţi cu inima că aceea vor vedea pe Dumnezeu!” Aşa vom înţelege iubirea lui Dumnezeu pentru om: „Cu iubire veşnică te-am iubit şi de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoinţa”, iar Sfântul Ioan Evanghelistul, inspirat de Duhul Sfânt, scrie, dând de ştire lumii: „Că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!”
La dumnezeiască iubire, arătată nouă oamenilor, trebuie să răspundem cu iubirea noastră, mulţumind lui Dumnezeu Tatăl, că: „Nu L-a trimis pe Fiul Său în lume, ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-Însul.”
Dreptmăritori Creştini,
Deseori, în gândurile şi spaimele noastre credem că Dumnezeu stă cu sabia, gata să izbească grumazul nostru. Dacă nu înţelegem că suntem fii şi moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu, potrivit Scripturii Sfinte, şi că iubirea noastră trebuie să fie năvalnică şi plină de curaj, atunci vom suferi de frica ce moleşeşte şi degradează fiinţa noastră.
Dacă nu vom uita Cuvântul lui Iisus, spus femeii păcătoase, sau datornicului, că cine iubeşte mult i se iartă mult, iar cine iubeşte puţin, i se iartă puţin, vom putea birui amorţirea şi teama de pedeapsă.
Judecata lui Dumnezeu şi numai a Lui: „Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina”, deşi: „Noi aşteptăm lumina, dar iată întunericul; aşteptăm revărsatul zorilor, dar umblăm în beznă … faptele noastre le ştim: necredinţa şi tăgada Domnului; căderea de la credinţa în Dumnezeu grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea la lucruri viclene.”
Lucrarea noastră, pe lumea aceasta, trebuie să fie una directă şi sigură: Credinţa vie în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este forţa care ne va izbăvi de alunecări şi ne va salva de la judecată: „Cel ce crede într-Însul nu este judecat, dar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.”
Dreptmăritori Creştini,
Cei mai mulţi dintre noi credem în Dumnezeu. La credinţa pe care o avem trebuie să adăugăm dragostea noastră şi nădejdea în lucrarea mântuirii, care vine tot de la Dumnezeul Iubirii. În clipa în care avem dragoste de Dumnezeu, ne silim să nu-I greşim întru nimic, aşa cum procedăm cu cei pe care-i avem în iubire, dintre oameni, cum ar fi de pildă: dragostea pe care o au soţii între ei, copiii faţă de părinţi sau prieteni.
Delicateţea pe care o arătăm oamenilor, cu grija de a nu-i supăra, barem atât să fie şi pentru Dumnezeu şi încă ar fi bine. Dar porunca biblică ne îndeamnă „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta … să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Această stare ne va duce în ipostaza fericită, descrisă de Profetul Isaia, în care Dumnezeu ne va lua în bucuria iubirii Sale: „Nu vei mai avea soarele ca lumină în timpul zilei şi strălucirea lunii nu te va mai lumina; ci Domnul va fi peste tine o lumină veşnică şi Dumnezeul tău va fi slava ta. Soarele tău nu va mai asfinţi şi luna nu va mai descreşte: că Domnul va fi pentru tine lumină veşnică şi zilele întristării tale se vor sfârşi.”
Iisus Hristos, Domnul bucuriei noastre, a venit ca Lumină dumnezeiască să lumineze viaţa noastră şi cămara sufletului zbuciumat. El a venit să ne garanteze mântuirea prin jertfa Sa. El a venit ca să ne fie pentru totdeauna Prietenul nostru cel mai drag, din cer şi de pe pământ: „Mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are: să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii!”
De cele mai multe ori ne răsfăţăm spunând că-L iubim pe Dumnezeu dar când un om oarecare ne apare în cale pentru a-l ajuta, ne scuzăm sau îndreptăm oarecare ocări asupra lui: „Dacă cineva zice: Îl iubesc pe Dumnezeu!, dar pe fratele său îl urăşte, mincinos este. Pentru că cel ce nu-şi iubeşte fratele pe care îl vede, nu-L poate iubi pe Dumnezeu pe Care nu-L vede. Şi această poruncă o avem de la El: Cel ce-L iubeşte pe Dumnezeu, să-l iubească şi pe fratele său.”
Dacă ar fi să măsurăm bine lucrurile, să nu credem că-I facem lui Dumnezeu vreun hatâr că-L iubim din poruncă dumnezeiască. Noi îi suntem datori de două ori, dar dacă mă gândesc bine, chiar de trei ori:
1. Că ne-a zidit, aducându-ne şi pe lumea aceasta;
2. Pentru că „noi Îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit întâi!
3. Pentru că am fost cumpăraţi cu preţ de Dumnezeu!
Fiind aşa de mare preţul, pentru că Iisus Hristos ne-a răscumpărat din robia păcatului prin jertfa propriului sânge, noi nu mai suntem ai noştri, ci suntem copiii lui Dumnezeu.
Cine este aşa de neînţelept să nu se bucure ştiindu-se cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu? Din această augustă stare, noi suntem datori să ne purtăm ca fii ai lui Dumnezeu, ascultând şi împlinind poruncile Sale.
Astfel, Naşterea lui Iisus Hristos, la noi, în vatra pământească, ne îndeamnă la închegarea familiei şi naşterea de prunci buni, la sfinţenia traiului conjugal, la asumarea frumuseţii unice, care este Taina Căsătoriei, temelia Bisericii şi a Neamului românesc.
Dreptmăritori Creştini, iubitori ai Naşterii lui Iisus Hristos Domnul,
Crăciunul, Sărbătoarea Bucuriei în Ceruri, de unde îngerii au venit la Peştera din Betleemul Iudeii, unde s-a născut Iisus, ca să cânte cu păstorii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, este temelia pe care se zideşte viaţa, darul lui Dumnezeu şi minunea fără seamăn, în casa fiecărui gospodar.
Îndemnăm, în numele lui Iisus Hristos Domnul, ca să ne întărim familia, Biserica cea dintâi din vatra strămoşească, pentru că de unitatea şi sănătatea ei depinde voinicia unei ţări în concertul celorlalte popoare ale Europei.
Ne rugăm Bunului Dumnezeu, ca prăznuirea Naşterii Fiului Său, Iisus Hristos Domnul, să renască credinţa şi în viaţa popoarelor Europei pentru a fi purtate de Duhul Sfânt pe culmile luminii şi ale mântuirii!
Tuturor creştinilor, Cler şi Popor binecuvântat, Vă dorim sănătate deplină şi spor în tot lucrul bun, cântând din adâncul inimii:
Hristos Se naşte, măriţi-L!
Hristos, din Ceruri, întâmpinaţi-L!
Hristos, pe pământ, Înălţaţi-vă!
Cântaţi Domnului tot pământul!
† Calinic
Episcop al Argeşului şi Muscelului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu