LUMINI ŞI UMBRE LA SCHITUL DRAGOSLAVELE

Colţ de lumină în grădina patriarhului, Stavropighia Dragoslsvele este direct subordonată Preafericitului Daniel fiindu-i reşedinţă de vară, aceasta este un loc unde luminile şi umbrele istoriei şi actualitătii îşi fac loc deopotrivă.
Pornind din Câmpulung pe drumul Branului, “rar se află un peisaj mai impresionant, mai impunător, prin trăsăturile simple cu care natura ştie să te subjuge”, după cum descrie mirificul peisaj Ion Simionescu. “Munte, apă, pajişte înflorită se îmbină într-un tablou minunat … Ai înainte adâncimea văii Dâmboviţei în tot lungul ei”. Străbătând acest decor natural, pe nesimţite pătrunzi în Dragoslavele, vechiul loc de vamă de pe timpul lui Vladislav Vlaicu. Prin el au trecut cumanii, teutonii, în el a poposit şi regele Carol al XII-lea al Suediei. Cimitirul de la intrarea satului arată ferma împotrivire a ostaşilor noştri la avalanşa trupelor bavareze. Aici se află Schitul Dragoslavele, proprietate a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, pe o suprafaţă de 2,5 ha. Este o amenajare peisagistică integrată anasamblului de clădiri edificat după 1925 în stilul arhitecturii naţionale, după planurile arhitectului D. Ionescu-Berechet, pentru reşedinţa estivală a Patriarhului. Începand din 1929, aşezământul este reşedinta patriarhală de odihna. În acel an, preotimea muşceleană a construit o casă, pe care a daruit-o patriarhului Miron Cristea (luptator pentru unitatea ţării, primul Patriarh al României întregite, regent si apoi, intre 1938-1939, prim-ministru al Romaniei).
Biserica de lemn "Sf. Gheorghe" a schitului a fost construită de credincioşii din parohia Borsa din Maramures. Biserica este datată la 1661 si a fost adusa la Dragoslavele de Patriarhul Justian (1948-1977) in 1949. O amenajare peisagistică care datează din anul 1925. În perioada postbelică, arborii existenţi au fost defrişaţi, în parte doborâţi de furtună, creându-se, în locul acestora, o plantaţie de pomi fructiferi. De asemenea, din dotările parcului se poate menţiona şi existenţa unui pavilion din lemn de mesteacăn.
Vegetaţia arborescentă este reprezentată din specii de molid tei, pin, castan, plop alb, plop negru, mesteacăn, sălcii, Thuja, nemaipunând la socotrală aleile străjuie de bolţile cu trandafiri.
Dar toată această frumuseţe naturală dăruită de bunul Dumnezeu este umbrită de purtările oamenilor:

* După declaraţia Bisericii Ortodoxe şi a autorităţilor de stat, reîntregirea Bisericii Ortodoxe s-a înfăptuit prin Proclamaţia de la Cluj. Deci Episcopii, care s-au îndepărtat de popor, trebuie înlăturaţi. Astfel, între 27-29 octombrie 1948 au fost arestaţi Episcopii: Valeriu Traian Frenţiu de la Oradea; Alexandru Rusu de la Baia Mare; Ioan Bălan de la Lugoj; Iuliu Hossu de la Cluj; Ioan Suciu de la Blaj şi Vasile Aftenie de la Bucureşti. De asemenea, au fost arestaţi şi Episcopii romano-catolici: Augustin Pacha de la Timişoara, Anton Durcovici de la Iaşi, Iohannes Schefler de la Satu Mare şi monseniorul Ghica Vladimir de la Bucureşti. Au mai fost arestaţi mulţi protopopi, profesori de la şcolile Blajului şi alţii.
A urmat desfiinţarea mănăstirilor. La cele de călugări au fost aduşi stareţi ortodocşi, dar călugării nu au trecut la ortodoxie, aşa că unii au fost arestaţi, alţii au fugit.
Maicile călugăriţe de la Blaj, adunate în capelă, nu au voit să părăsească edificiul, Institutul Recunoştinţei. Dar noaptea de 31 octombrie 1948 a fost decisivă. Li s-a tăiat curentul electric şi ele au fost încărcate, cu forţa, de muncitori, în camioane şi capela a fost prădată.
La 1 decembrie 1948 apare Decretul nr. 358 prin care Biserica Unită încetează de a mai exista.
Episcopii arestaţi au fost duşi la Ministerul de Interne, la Bucureşti, iar de acolo au fost duşi ca prizonieri personali ai Patriarhului Ortodox Iustinian Marina, la Dragoslavele, în judeţul Muscel. Aici au răbdat de frig, foame şi izolare timp de patru luni.
Patriarhul credea că atitudinea lor este o încăpăţânare şi că după vreo patru luni vor ceda. A venit aici Patriarhul Ortodox Iustin Marina şi le-a propus să treacă la Biserica Ortodoxă, căci dacă nu vor trece, el, Patriarhul, îşi va lua braţul ocrotitor de pe ei şi vor fi duşi la închisoare. Atunci Episcopul Ioan Bălan de Lugoj a zis:
"Preafericite, dacă noi, Episcopii greco-catolici, am crede că Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică a lui Cristos, în acest moment ne-am da semnătura, căci noi vrem să fim cu Cristos! Dar dumneavoastră nu aţi venit la noi cu argumente teologice, nici cu virtuţi creştineşti, ci ne-aţi arestat şi ne-aţi întemniţat. Hotărât, acestea nu sunt metodele lui Cristos! Dacă nouă, Episcopilor uniţi, Guvernul ne-ar fi propus şi promis că ne dă toată Biserica Ortodoxă pe mână, cu condiţia să-i arestăm şi să-i întemniţăm pe Ierarhii ei, sau numai pe unul din ei, noi ne-am fi dat viaţa, dar nu am fi acceptat. Deci viaţa ne-o puteţi lua, dar credinţa nu! Atâta vreme cât suntem în edificiile Bisericii Ortodoxe, suntem prizonierii ei."
Patriarhul a ieşit foarte gânditor. Un preot ortodox cu numele Baltazar (declară Episcopul Ioan Suciu) l-a întrebat pe Patriarh: "Ce zic Episcopii uniţi?" (adică: sunt gata să treacă la Biserica Ortodoxă?). Patriarhul, după o clipă de tăcere a răspuns: "E chestie de convingere!"
Preoţii care au fost arestaţi o dată cu Episcopii, au fost duşi la Mănăstirea Neamţ, unde au fost ţinuţi în condiţii foarte grele. Cinci din ei au semnat trecerea la Biserica Ortodoxă şi au fost eliberaţi.
De la Dragoslavele, Episcopii au fost duşi la Mănăstirea Căldăruşani, lângă Bucureşti. Aici au fost aduşi şi preoţii de la Mănăstirea Neamţ şi s-a făcut un singur lagăr, la 1 martie 1949.

*Nici Patriarhul Justinian nu a scăpat de prigona comunista. Pentru protestele sale fata de unele masuri abuzive ale regimului comunist, prin care mii de calugari si calugarite erau scosi din manastiri, Patriarhul a fost trimis in 1959 la schitul Dragoslavele, unde i s-a fixat domiciliu fortat timp de sase luni.

* Dar iată că la 18 ani de la “revoluţie” schitul Dragoslsvele intră iar în atenţia oamenilor locului şi nunumai, un cotidian central ne dezvaluie meandrele unei afaceri cu terenuri -11000 de metrii patrati –derulate sub sutana arhimandritului Pavel Toderită.
Afacerea imobiliară de la Mănăstirea Bistriţa a fost perfectată în luna martie, înainte ca ÎPS Teofan să fie ales noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în perioada în care Prea Fericitul Daniel asigura locotenenţa postului. Aproape 11.000 de metri pătraţi de teren au fost vânduţi de mănăstire către două persoane fizice, Mihai Apopii, şeful Camerei de Comerţ şi Industrie din Neamţ, şi Dan Gavriliu, patronul firmei Petroflex, iar suma obţinută a fost cu puţin peste două miliarde de lei.
Arhimandritul Pavel Todiriţă, fostul stareţ al mănăstirii, a încheiat afacerea fără să aibă aprobarea Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşiului, aşa cum cer reglementările BOR, iar aceasta a fost descoperită în urmă cu câteva săptămâni, imediat după instalarea în funcţie a noului mitropolit de la Iaşi.
„Vânzarea s-a făcut şi ilegal, şi necanonic. Spun ilegal pentru că, într-un caz similar, petrecut la Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi, în care am făcut plângere penală împotriva notarului, cumpărătorilor şi chiar a mănăstirii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis pe 24 iunie admiterea cauzei.
Vânzarea de la Bistriţa este şi necanonică pentru că încalcă Statutul nou al BOR, Regulamentul de administrare a averilor bisericeşti şi o hotărâre de anul trecut a Adunării Eparhiale, potrivit căreia acest teren se putea vinde doar pentru a se cumpăra alt teren sau imobil în loc pentru mănăstire“, spune pr. Constantin Grigore, consilierul juridic al Arhiepiscopiei Iaşiului, delegat de noul mitropolit să ancheteze situaţia de la Bistriţa. Între timp arhimandritul Pavel Tideriţă şi-a dat demisia din funcţia de stareţ, plecând din mănăstire cu încă şapte călugări, adică un sfert din obştea monahală. Arhimandritul Vichenţie Mălău, stareţul de la Secu, a fost numit imediat interimar şi stareţ la Bistriţa. „Sunt încă în curs de preluare a gestiunii. Din câte ştiu însă, din banii obţinuţi pe terenuri s-au făcut dotări, s-au amenajat şi reamenajat nişte spaţii“, spune stareţul interimar.
Stareţul Todiriţă şi ceilalţi călugări plecaţi de la Bistriţa şi-au găsit refugiu în judeţul Argeş, la Dragoslavele, unde Patriarhia deţine o stavropighie, adică un aşezământ subordonat direct Patriarhului. Schitul Dragoslavele este, de fapt, reşedinţa de vară a Patriarhului, iar acum acesta este locuit de cei opt monahi din Neamţ. Arhimandritul Pavel Todiriţă nu a putut fi contactat telefonic, însă călugărul Gabriel, şi el plecat de la Bistriţa, susţine că au ajuns acolo „chemaţi de Prea Fericitul“. „Era nevoie de călugări aici, căci înainte era un singur părinte, care a plecat când am venit noi. Părintele Pavel a fost numit stareţ aici, dar deocamdată suntem în probă, nu ştiu dacă rămânem aici“, spune călugărul.
Se pare ca schitul de la Dragoslavele îşi menţine încă statutul de” închisoare patriarhală”
TG

BISERICA FLAMÂNDA SCHITUL MŞRCULEŞTI

Prima construcţie de biserică ,cunoscută sub numele de "Schitul Mărculesti" , s-a făcut În anul 1765 cu cheltuiala lui DUMITRU ROSETI , ispravnicul judeţului. Vechea pisanie avea următorul cuprins: IN NUMELE TATALUI SI AL FIULUI SI AL SFÂNTULUI DUH AMIN. INCEPUTU-S-A ACEASTĂ ZIDIRE DIN TEMELIE A ACESTEI SFINTEI ŞI DUMNEZEIESTI BISERICI, UNDE SE PRĂZNUIEŞTE HRAMUL 'SFINTEI ÎNĂLŢĂRI A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ŞI AL SFÂNTULUI MARELUI MUCENIC ŞI IZVORÂTOR DE MIR, DIMITRIE, PRIN OSÂRDIA ŞI CHELTUIALA SA DIMITRIE AGI MARCU BIV, VER PAHARNIC ISPRAVNIC FIIND ACESTUI JUDET, ÎN ZILELE MĂRIEI SALE STEFAN RACOVITĂ VOIEVOD, LA LEAT 1764, ÎMPODOBIND-O CU TOATE ZIDURILE IMREJUR DUPĂ CUM SE VEDE SI S-AU SAVARSIT IN ZILELE LUMINATULUI DOMN SCARLAT GHICA VOIEVOD, NUMINDU-L "SCHITUL MĂRCULESTI" ŞI L-AU ÎNCHINAT METOH "SFINTEI MÂNASTIRI CÂMPULUNG", ÎN EGUMENIA SFINTIEI SALE , PĂRINTELUI "CHIR DOSITEI ARHIMANDRIT, CARE SI INDEMNATOR SI AJUTOR AU FOST LA FACEREA ACESTUI SCHIT IMPREUNĂ CU "APOSTOL ISBASOIU", "BIVEL CLUCER", ZAHARIE DE AICI DIN CÂMPULUNG ŞI EPISTAT AU FOST LA ACEST SFANT SCHIT, LA LEAT 1765". În actul de fundaţie al schitului, scris de DUMITRU ROSETI , ctitorul bisericii se vede în ce împrejurări s-a construit aceasta biserică si cu ce menire. De cand DIMITRIE ROSETI era ispravnic al judeţului, zice documentul, era obiceiul ca de Înalţarea Domnului, să iasă egumenul mânastirii Câmpulung, însoţit de călugarii si preoţii de mir, pe varful dealului Flămânda, închipuind prin această ceremonie, evenimentul de pe muntele măslinilor de unde s-a înalţat Domnul. La slujba litiei luau parte orăşenii cu mic cu mare în jurul unei cruci de piatră, ridicată întru slava Înalţării Domnului. Dupa slujbă se dădea masă celor saraci şi apoi se ospătau boierii si negustorii. Mişcat de frumuseţea acestui obicei, ispravnicul Dimitrie Roseti ia hotărarea, în 1764, să înalţe cu banii lui o bisericăă. Locul a fost donat de jupâneasa Anastasia Gogu . Construcţia a durat un an şi în 1756 biserica a fost sfinţită chiar în ziua de Înălţare şi s-a numit "Schitul Mărculesti" în amintirea tatălui ctitorului întemeietor Marcu.La înfiinţarea acestui schit a fost îndemnător şi ajutător si arhimandritul Dositei de la mânăstirea Câmpulung, precum si APOSTOL ISBASOIU , bivel clucer din oras. După ce arată împrejurarile în care s-a construit această biserica, tot în hrisovul de mai sus se arăta şi scopul şi menirea ei: "CĂ SCHITUL A FOST ZIDIT NU NUMAI SPRE PODOABA ŞI ÎNCHINACIUNE ,CI MAI MULT SPRE A SE FACE ÎNTR-ÎNSUL BUNĂTAŢI, PRECUM: ÎNVĂ ŢĂTURA DE COPII, AJUTORUL DE SĂRMANI ŞI ALTELE, CĂCI PENTRU ÎNCHINĂCIUNE AU CREDINCIOŞII DESTULE BISERICI ÎN ORAŞ." Pentru ca să-şi îndeplinească această menire de binefacere, biserica a fost înzestrată cu câteva petece de pământ, cu o casă în mahalaua SF.ILIE, cu 10 lei pe luna de la vama Dragoslavele, 300 ocale de sare pe an de la OCNA TELEGA. Cu daniile primite de la ctitori şi de la alti binefacători ,ctitorul DIMITRIE ROSETI a hotărât să se facă următoarele binefaceri: 1) să se înzestrze în fiecare an câte trei fete sărace, două la Înalţare si una la SF.Dumitru, dându-i-se fiecăruia câte un rând de haine, o vacă cu lapte şi să se cheltuiască cu măritişul câte 50 de lei; 2) Să se îmbrace câte 5 săraci pe an, trei la Înălţări 2la SF.Dumitru, cheltuindu-se cu îmbrăcamintea lor câte 10 lei fiecare; 3) Să se plătească dascălului care învaţă copii câte 20 de lei pe an; 4) Pentru mâncarea şi bautura săracilor, la cele două praznice , să se dea câte 20 de lei pe an. Tot ctitorul a pus schitul sub epitropia vornicului CONSTANTIN FILIPESCU (cumnatul sau) şi a urmaşilor săi şi a pus blestem (al SF.PARINTI DE LA NICEEA) asupra celor care ar încerca vreodată sa strice asezamantul făcut de el.
Dintr-o veche fotografie se vede că biserica a fost învelită cu şindrilă şi avea numai o turlă în faţă, o clopotniţă, casa pe pivnita şi două chilii, totul fiind înconjurat de zid. Intre 1788 - 1790 schitul e distrus, ca urmare a invaziei oştirilor austriece. In 1792 este refăcut complet de ctitorul său şi apoi de municipalitatea orasului, însa în condiţii proaste.
A doua construcţie, îin 1873, s-a început în locul celei vechi, dar n-a putut fi terminată şi s-a ruinat. Între 1886-1890, fiind primar, biserica s-a reconstruit avand următoarea pisanie: "ACEASTA SFANTA SI DUMNEZEIASCA BISERICA CU PATRONAJUL INALTAREA DOMNULUI SI MARELUI MUCENIC DIMITRI S-A RESTAURAT DIN NOU, IN LOCUL CELEI VECHI, CARE ERA FONDATA IN 1765 DE DUMNEALUI ROSETI SPATAR DOTAND-O CU MAI MULTE BUNURI PE CARE LE POSEDA SI IN PREZENT, DIN AL CAROR VENIT S-A RESTAURAT." "La 1873 s-a pus piatra fundamentală de DL.ION IANCU ' primarul orasului Câmpulung şi terminând-o de zidit şi crapând s-a întrerupt lucrarea 13 ani, devenind o ruina" . La 1886 , DL.ISTRATE RIZEANU , primarul orasului, prin intermediul îndemnului bunului său simţ şi cu votul unanim al domnilor consilieri comunali, începând iarăşi lucrarea si terminându-o la 1890 ,sub arhipastoratul mitropolitului primat domnul dr.IOSIF GHEORGHIAN s-a sfintit la 19 august 1890 de INOCHENTIE PLOIESTEANUL , vicarul sfintei mitropolii. Preotul locului era CONSTANTIN STANCIULESCU , iar pictor, un anume BELIZARIE . Această biserică avea forma de cruce , cele două sanuri de naos formand braţele crucii, altarul mic c-o singură fereastră , tâmpla de lemn la mijlocul Naosului , turla Pantocratorului, construită din lemn, şi învelită cu tablă ca şi corpul întreg al bisericii, care avea câte trei ferestre. Deasupra pronaosului era sala pentru cor şi turla care servea şi de clopotniţă. Pictura din interior era cojită pe alocuri iar zidurile de afară cu multe crăpături, temelia fiind slabă, în urma cutremurului din noiembrie 1940, crăpaturile zidurilor bisericii s-au adancit, ameninţând cu prăbuşirea, ceea ce a dus la dărâmarea ei completă în 1942. Din documentele rămase se vede ca SCHITUL MARCULESTI n-a fost niciodată prea populat de călugari, pentru că, de la fondarea lui, ctitorul a înţeles să dea schitului alte directive decât acelea ale unei vieti monastice. Însuşi felul administraţiei schitului nu este acela al egumenatului sau al vietii de comunitate, caracteristică conducerii Mânăstirilor din secolul al 18-lea. Schitul a fost condus la îinceput de o epitropie liberă, compusa din mireni, din membrii familiilor ROSETI si FILIPESCU . Mai târziu, ei şi-au asociat si epitropia obsteasca a primăriei CÂMPULUNG .Documentele au păstrat şi câteva nume de epitropi şi îngrijitori care în ordinea cronologică, urmează astfel: APOSTOL ISBASOIU în 1775, ION IEROMONAH în 1770, IOACHIM IEROMONAH în 1798, HRISATE EROMONAH în 1840, PR.POPA PATRASCU în 1848, PROFIRE IEROMONAH în 1850, PR.HARALAMBIE în 1861, IONITA SEMESCU în 1861, PR.CONSTANTIN STANCIULESCU în 1863, PR GHEORGHE BANATEANU între 1916-1948, ultimul preot care a slujit la această biserică veche, şi din momentul când se transforma în biserică parohială, începând cu anul 1914 .

TG

FOCUL LUI SÂMEDRU O TRADITE CARE DISPARE IN MUŞCEL

« Hai la focul lui Sâmedru, hai la focul lui Sâmedru » strigă flăcăiandrii şi copiii alergând în jurul focului. Flăcările rugului dănţuie vesele – explozie de vitalitate, de lumină şi culoare în întunericul nopţii, iar bradul înalt, aprins în mijlocul lor pare o torţă uriaşă înălţată ca o rugă spre cer…
Focul lui Sâmedru, « ceremonialul nocturn de înnoire a timpului calendaristic » este un adevărat Revelion sătesc, cu multiple semnificaţii, ce are loc în noaptea de 25 spre 26 octombrie. Şi acum în timpurile noastre, păstorii români – la fel ca toate popoarele de origine celtică din nord-vestul Europei, serbează Anul Nou pastoral la o lună după echinocţiul de toamnă. Diferit de Anul Nou Agrar care începe odată cu germinarea seminţelor – adică primăvara, Anul Nou Pastoral este toamna.
Fiind legat de iernatul, împerechiatul şi gestatul oilor şi caprelor şi în funcţie de ritmul vieţii acestor animale, Anul Pastoral este împărţit în două anotimpuri egale : o iarnă fertilă între 26 octombrie – 23 aprilie şi o vară sterilă între 23 aprilie- 26 octombrie
Sâmedru este asociat cu moartea naturii, cu sosirea iernii si Este interesant în acest sens creaţia populară – credinţele, legendele, basmele existente, în care Sâmedru este un om obişnuit, într-o variantă fost păstor care trăia singur cu turma la munte, într-alta un păzitor de vaci. Cea mai interesantă însă este aceea care circulă în judeţul Muscel, în care este reprezentat ca un bărbat frumos care peste zi are înfăţişarea unui porc (simbolul zoomorf pentru spiritul grâului) - de fapt legenda care a inspirat “Povestea porcului” a lui Ion Creangă
Se spune că Sângiorz si Sâmedru poartă chei cu care incuie si descuie vara şi iarna – anotimpurile şederii oilor la munte sau în sat.

Focul lui Sâmedru

Este o ceremonie ca un scenariu al morţii şi renaşterii anuale a divinităţii pastorale, sugerat prin tăierea şi arderea unui brad – arbore considerat sacru, prezent în toate ritualurile magice şi de trecere la români.
Pregătirile se încep cu 2-3 săptămâni înainte, deoarece Focul lui Sâmedru este considerată cea mai mare sărbătoare pastorală, un fel de Revelion la care participă tot satul.. Pomenirile, precum si rugurile aprinse cu aceasta ocazie pe coamele dealurilor, la răspântii, în mijlocul satului, lângă ape – deci “locurile propice adunării spiritelor”, alături de veghea rituală, ţin de credinţa că la Sâmedru, morţii se fac moroi, vârcolaci, strigoi, muroni şi ieşind din morminte încearcă să-i chinuie pe cei vii. Aici intervine tradiţia focului ca element purificator.
Copiii şi tinerii strâng din timp cetină de brad, crengi, in ultima perioadă cauciucuri uzate, găteje şi uscături şi amenajează locurile unde se vor aprinde Focurile lui Sâmedru. În dimineaţa zilei de 25 octombrie, câţiva flăcăi însoţiţi de copii merg în pădure pentru a tăia brazii rituali, îi taie, îi curăţă de crengi apoi îi aduc şi îi fixează în locurile unde se vor aprinde rugurile funerare – în jur de 8-9 in oras, ridicând în jurul lor mai mult de un stat de om gătejile, uscăturile şi cetina strâsă cu săptămâni înainte. De multe ori înălţimea acestui brad este cât blocurile din prejur, aceasta în caz că se fixează orizontal în pământ. Când soarele apune şi întunericul nopţii începe să coboare, toată suflarea zonei –se strânge în linişte, ca pentru un ceremonial sacru, ritual. Copiii aprind cu emoţie focurile, iar când flăcările încep să se înalţe cuprinzând şi bradul ritual, atât ei cât şi tinerii încep să strige din răsputeri : “Hai la Focul lui Sâmedru, hai la Focul lui Sâmedru ! unde a mâncat lupul iedul mâââââ...!”. Femeile, pregătite cu coşniţe pline, împart ca la un ceremonial de înmormântare grâu fiert cu unt sau untură, colaci rituali şi lumânări, covrigi, păine caldă, brânză, lapte, nuci, mere, must ce a dat în fierbere etc. pomeni dedicate sufletelor strămoşilor, iar barbaţii plimba delaunul la altul sticla cu tuică.
În jurul rugului sau rugurilor, până târziu în noapte, toţi locuitorii zonei mănâncă, beau, spun snoave şi glume, cântă, joacă şi se bucură ca la o mare serbare, chiar dacă cei mai mulţi dintre ei nu cunosc motivaţia ritualului - celebrarea tainei renaşterii zeului prin ritul funerar de încinerare. Când flăcările se mai domolesc, flăcăii şi fetele nemăritate, perechile “aflate în vorbă” sar peste foc şi de reuşesc se spune că rămân împreună şi se căsătoresc.
Cel mai important moment al serbării este cel al prăbuşirii bradului încă arzând, direcţia în care cad cărbunii aprinşi – consideraţi sacrii, indică care dintre tinerii se vor căsătorii în noul an. Înspre dimineaţă, când rugul este aproape stins, oamenii pleacă la casele lor luând cu ei cenuşă şi cărbuni aprinşi pe care îi aruncă în grădini şi livezi pentru ca anul care urmează să aibă recolte bogate.
Focul lui Sâmedru a rămas un obicei viu, păstrat în multe localităţi din nordul judeţelor Argeş, Dâmboviţa,Vâlcea, în unele zone montane şi submontane din Muntenia, Oltenia şi Moldova, chiar dacă nu se mai cunoaşte semnificaţia iniţială, rituală – de fapt ca toate focurile de peste an, ceremonii practicate în mediul rural.
Tradiţii şi credinţe legate de ziua de Sâmedru

În Oltenia se crede că cine va ţine această sărbătoare cu sfinţenie, va fi ferit ca lupii să-i mănânce vitele.
În jud. Muscel se fac prognoze asupra vremii. Cum e vremea în ziua de Sâmedru, aşa va fi toată iarna. (Gherman Traian – Meteorologie populară, observări, credinţe, obiceiuri)
Dacă la Sâmedru e vreme frumoasă, toamna va fi lungă ( Gherman - idem)
În noaptea de Sâmedru, este obiceiul ca ciobanul să-şi aştearnă cojocul pe jos, în mijlocul stânei. Dacă se aşează pe el o oaie albă e semn că iarna va fi geroasă şi cu zăpezi grele, din contră oaia neagră vesteşte iarnă uşoară. Tot aşa luna este un bun indiciu. Dacă este lună plină cu cer senin, iarna va fi uşoară. Luna plină cu cer înorat, anunţă o iarnă aspră cu zăpezi mari şi ger cumplit.( V.Kernbach – Universul mitic al românilor))
Ultima oaie care iese prin strungă la muls în ziua lui Sâmedru, vesteşte cum va fi vremea: dacă e neagră a doua zi plouă, cea albă aduce vreme însorită.
Ciobanii pândesc spre dimineaţă cum se scoală oile. Dacă prima sculată este albă şi dacă va pleca în jos - spre sud, iarna va fi grea. De va fi neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.( Pamfile Tudor – Sărbătorile de toamnă şi Postul Crăciunului))
În afară de aceste obiceiuri pastorale, creştinii ortodocşi mai sărbătoresc în această perioadă doi sfinţi Dimitrie - Marele mucenic şi cel care în unele zone ale ţării se spune că ar fi fratele lui, deşi au trăit în în timpuri şi ţări diferite.
TG

ÎN 1898 CÂMPULUNGENII ÎŞI MAI OMAGIAU EROII

Anul 1898 a fost pentru câmpulungeni un an al omagierii eroilor neamului. Conducerea oraşului a hotărât sa ridice doua statui: în cinstea Maiorului DIMITRIE GIURESCU (1835-1877) şi Voievodului, descalecator, RADU NEGRU. Onoarea transpunerii în viaţă a idei a revenit sculptorului DD Mirea.
Iată cine a fost Maiorul Dimitrie Giurescu: În urmă cu 131 de ani, în 1877, s-a declanşat războiul, care pentru români a devenit de independenţă. Căpitanul Dimitrie Giurescu este numit comandantul unei companii de dorobanţi. În anul 1875 primeşte gradul de maior si comanda batalionului 1 din Regimentul 4 Dorobanţi. Batalionul dislocat la Câmpulung Muscel s-a transformat, cu începere de la 1 februarie 1877, în Batalionul 2 Muscel, în cadrul aceluiaşi regiment, care avea sediul la Piteşti. La data de 10 aprilie 1877, Regimentul 4 Dorobanţi a primit ordin să se deplaseze la Craiova, şi de acolo în zona de concentrare a marii unitati (Divizia 1 Infanterie) care avea misiunea să ocupe o poziţie de acoperire în zona Segarcea-Radovan, cu orientare spre Calafat. De aici înainte, muşcelenii vor acţiona spre frontul din Bulgaria. Pentru un scurt timp, au supravegheat comunicaţiile de la Plevna la Vidin, după care au intrat în dispozitiv de siguranţă cu două companii la Gigen-Mehala. Aceasta până la 5 noiembrie, când detaşamentul Slaniceanu a început deplasarea spre Rahova. La această dată, sub comanda maiorului Giurescu s-au aflat doua batalioane de dorobanţi, care au început deplasarea spre Rahova. Detaşamentul colonelului Slaniceanu ajunge a doua zi seara pe platoul de la sud de satul Selanovodea, la o depărtare de circa 4 kilometri de Rahova. Acolo inamicul dispunea de o cetate puternic întărită, având 3.000 de nizami, câteva sute de basbuzuci si cherchezisi si 4 tunuri. Pe baza ordinului dat de colonelul Slaniceanu, muşcelenilor lui Giurescu le revenea cinstea de a începe ei lupta în fruntea primei linii de atac. În afara de dorobanţii muşceleni ai maiorului Giurescu, în cadrul acestei linii au fost destinate sa acţioneze o companie de dorobanţi din Regimentul 4 Dorobanţi si un batalion din Regimentul 1 Dorobanţi. Comanda întregii linii întâi de atac o avea maiorul Constantin Ene. Colonel Slaniceanu a hotărât ca asaltul poziţiilor vrăjmaşe de la Rahova sa aibă loc în zorii zilei de 7 noiembrie 1877. În timpul înaintării spre poziţiile trupelor otomane, maiorul Giurescu îi îmbărbăta pe dorobanţi săi. Speriaţi de îndrăzneala si hotărârea cu care atacau ostaşii români, turcii au început să cedeze şi s-o rupă la fugă. Muşcelenii, la îndemnul lui Giurescu, cuceresc prima redută turcească de la Rahova. După luarea primei redute otomane, în faţa dorobanţilor muşceleni stătea o nouă misiune, aceia de a cucerii reduta "cea mare", care era apărată de forţe inamice mult mai numeroase. Cucerirea acestei redute s-a făcut cu mare greutate. Maiorul Giurescu se afla fruntea vitejilor săi îndemnâdu-i "înainte, băieţi!". În acel moment, un glonţ vrăjmaş l-a lovit drept în frunte. Maiorul "se prăvalii ca un stejar retezat... stropind cu sângele lui drapelul regimentului". Câinele credincios lui Giurescu, Tirex, care l-a însoţit tot timpul până în preajma redutei, văzându-şi stăpânul cu faţa însângerată, s-a apropiat de el, ca de un prieten drag, dar un glonţ ucigaş i-a curmat viaţa si credinciosului câine. Comanda liniei de atac a fost preluata imediat de maiorul Constantin Ene, dar, curând, un glonţ vrăjmaş i-a străpuns şi lui pieptul. "Tot înainte, puilor" - striga el către bravii săi ostaşi în ultimele clipe ale vieţii. În dimineaţa zilei de 9 noiembrie 1877, trupele române din Corpul de observaţie, conduse de generalul Lupu, au trecut Dunărea si au intrat în Rahova pe la nord. După câteva ore au intrat în redută şi trupele detaşamentului colonelului Slaniceanu. Un ziar din ţară anunţa în acea zi, de strălucita victorie cu următoarele cuvinte: "pentru a doua oara de la Mihai voievod, drapelul român fâlfâie pe zidurile Rahovei". În anul 1898, s-a ridicat un monument cu bustul maiorului Dimitrie Giurescu, în fosta cazarma a batalionului 30 dorobanţi de la Câmpulung Muşcel. Numele sau, ca de altfel numele tuturor eroilor aprigei încleştări din Războiul pentru Independenţă din 1877-1878, a fost şi va fi rostit întotdeauna cu stima si consideraţie de muşceleni.
TG
b30

BISERICA DIN CARCIUMA

Dupa 1990 multi campulungeni si-au insailat cate o afacere care sa produca cat mai repede bani. Astfel in cartierul Grui, la intersectia stazilor Dragalina cu Gruiului, mai precis la "ceas", a aparut una din multele carciumi de cartier, al carui nume ne duce cu gandul la una din melodiile fratilor Grigoriu, “La cabana trei brazi”. Si astfel a fost alinata setea locuitorilor din cartier, dar si a navetistilor de la ARO si GRULEN.
Disparitia celor 2 intreprinderi a dus la faliment locatia, care si-a schimbat vremelnic stapanul. Cu toate acestea, arhitectura si spiritul de gospodar al proprietarilor a facut ca locul acesta sa fie intretinut, in curatenie, cu alei pietruite, gazon si imprejmuit cu un gardut foarte cochet.
Iata ca in anul 2007 intamplarea face ca in vechea carciuma de cartier sa fie amenajata o biserica ortodoxa. Se simtea lipsea unui astfel locas de cult, dar transformarea carciumii in biserica a pus foarte multe semen de intrebare locuitorilor din zona. Insa dupa nici un an, locul cu pricina arata ca o stana fara caini. Lantetii si ulucile gardului au disparut, urzicile si balariile se agata de poalele hainelor, iar cosurile de gunoi sunt golite cu ajutorul cainilor comunitari, care le rastoarna. Ce putem intelege privind aceasta priveliste groteasca? Ori preotul nu este un bun gospodar, ori acesta asteapta ca enoriasi sa voteze un primar mai cucernic care sa isi puna subordonatii sa curete spatial domnului. Sa ma bata Dumnezeu daca am hulit dar ma doare sufletul cu gandul la marii preotii ai neamului nostru. In rest numai de bine.

TG

PICTORUL NELU CONSTANTIN

Este o mare bucurie pentru noi, cei care privim de pe margine, de ani buni activitatea de creaţie din aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, vatra voievodala a tarii unde s-a creat spiritualitatea unei părţi a neamului nostru, ma bucur ca am asistat la momente de referinţă în viaţa artistică a comunităţii noastre, precum cel de acum, 70 de ani de viata, 50 de activitate pictorul NELU CONSTANTIN
Faptul că în Câmpulungul Muşcelului, tradiţia în domeniul artelor plastice nu cred să aibă egal în multe alte localităţi româneşti, de mai bine de 45 de ani se desfăşoară o activitate organizată după criterii estetice recunoscute şi unde au expus zeci de talente, unele de notorietate naţională, este un motiv de bucurie şi satisfacţie. Adevărul că aici, de 30 de ani îşi duce activitatea meritorie, cu unele intermitenţe, cenaclul plasticienilor „Ion Negulici”, unul din primele care au activat în ţară, dovedeşte că oameni inimoşi şi-au dat o parte din sufletul lor pentru ca frumosul, arta, să fie la îndemâna oamenilor şi acest lucru nu este deloc de neglijat.
Câmpulungul a avut mari animatori culturali. Şi în domeniul artelor plastice ei au fost prezenţi pe simezele acestei urbe, evidenţiind un potenţial artistic de valoare.
Mediul spiritual de care beneficiază Câmpulungul se datorează prezenţei, la tot pasul, a dovezilor de cultură menite să susţină concret autenticitatea şi adâncimea ancestrală a rădăcinilor lor.
Actualilor moştenitori ai acestor locuri (ne referim la plasticieni) le este justificată mândria locală şi le este îndreptăţită dorinţa de a participa direct, la procesul de continuitate impus de valorile istorice ale locului.
De o inegalabilă măreţie şi neasemuită frumuseţe le sunt toate faptele de istorie chiar dacă greutăţile provocate au „lucrat”, temporar şi aici. Să nu uităm: din toate se învaţă câte ceva. Datorită încărcăturii istorice, oraşul a devenit punctul de atracţie al unor personalităţi marcante făcând din această aşezare o veritabilă capitală a elitei naţionale. Printre plasticieni urbei a caror calitate este de necotestat se afla si maestrul NELU COSTANTIN fiu al muscelului, din comuna Bajesti,loc binecuvantat de Dumnezeu unde a vazut lumina zilei acum 70 de ani - si ca urarile de viata lunga sa nu fie singure s-au adaugat si cele pentru 50 de ani de activitate artistica.
Jcoaca sa cu penelul a inceput in ani 60 sub atenta indrumare a pictorului muscelean Alexandru Donici care i-a insuflat dragostea pentru natura.
La sfarsitul saptamanii trecute in prezenta unui numeros public la galeria Arta a avut loc vernisajul retrospectiv al operei maestrului. Emotionat a multumit tuturor invitatilor care l-au elogat pentru opera sa dar si pentru modul exemplar in care conduce destinele cenaclului Negulici.
Iata cateva date despre maestrul Nelu Constantin :
Este nascut in anul 1938 la Bajesti-Muscel. A absolvit "Scoala Tehnica I.C.S.H. Hunedoara" in anul 1962, fiind de profesie sudor si "Scoala de Arte Plastice" - Campulung, promotia 1969, profesor Al. Donici.
Membru fondator al Cenaclului de Arte Plastice "Ion D. Negulici" din anul 1970 si presedinte in 1998.
Pe langa pasiunea sa pentru pictura, este preocupat si de teatru.
Participari, Abordari, Aprecieri...
A participat cu lucrari de pictura la majoritatea expozitiilor colective si de grup organizate de Cenaclu la Campulung si alte localitati din tara in perioada 1967-2004 alaturi de artisti plastici locali cunoscuti. A avut expozitii personale in 1972 la B.T.T.; in 1974 la sala ARTA; in 1975 la Casa Armatei; in 1978 la Sala ARTA (toate in Campulung); in 1978 la Tehnic Club - Pitesti; in 1980, 1982, 1987 la Sala ARTA - Campulung.
A participat la tabere de creatie organizate in anul 1967 la Rucar; in 1970 la Bajesti; 1999 si 2000 la Voina (toate in Muscel).
Tehnica pe care o abordeaza este uleiul, guasa si ceracolorul; genurile abordate sunt peisajul, natura statica si portretul.
Numele sau este mentionat in mass-media locala si judeteana. A avut numeroase aparitii la televiziunea locala.
Unele dintre lucrarile sale au fost achizitionate in Campulung, Pitesti, Bucuresti si in strainatate.

"Imi place cum lucreaza baiatul asta din Muscel. Are culori pure si sensibile. Tablourile lui au lumina si stralucire; se cunoaste ca zona ii influenteaza opera " (Pictor Ion Morariu, la Expozitia Republicana de Arta)

"Nelu Constantin este mereu in cautarea motivelor sale preferate, a acelor aspecte din natura pe care coloritul si felul sau de executie pot asa de bine sa le evoce. Cu timpul a cucerit maiestrie profesionala care i-au permis o larga posibilitate de miscare in sfera limbajului picturii( Prof. Ligia Irimescu)
La multi ani maestre!
TG.

UPS!!! Si CNSAS vrea sa fie bagat in seama

Biroul Electoral Central (BEC) a solicitat, , birourilor electorale ale oraselor si municipiilor sa transmita datele cerute de CNSAS referitoare la candidatii la functia de primar si la cea de presedinte de Consiliu Judetean. Informatiile, respectiv denumirea formatiunii politice de unde provin candidatii, numele si prenumele acestora, cele anterioare daca este cazul, numele si prenumele parintilor, precum si data si locul nasterii vor fi transmise prin e-mail atât la BEC, cât si la CNSAS. Conducerea Colegiului CNSAS a mers, joi, la BEC pentru a solicita listele complete cu candidatii pentru alegerile locale, urmând sa fie verificati prioritar pretendentii la primariile marilor municipii si la presedintia consiliilor judetene. Numai catindat sa nu fii.

tg