« Hai la focul lui Sâmedru, hai la focul lui Sâmedru » strigă flăcăiandrii şi copiii alergând în jurul focului. Flăcările rugului dănţuie vesele – explozie de vitalitate, de lumină şi culoare în întunericul nopţii, iar bradul înalt, aprins în mijlocul lor pare o torţă uriaşă înălţată ca o rugă spre cer…
Focul lui Sâmedru, « ceremonialul nocturn de înnoire a timpului calendaristic » este un adevărat Revelion sătesc, cu multiple semnificaţii, ce are loc în noaptea de 25 spre 26 octombrie. Şi acum în timpurile noastre, păstorii români – la fel ca toate popoarele de origine celtică din nord-vestul Europei, serbează Anul Nou pastoral la o lună după echinocţiul de toamnă. Diferit de Anul Nou Agrar care începe odată cu germinarea seminţelor – adică primăvara, Anul Nou Pastoral este toamna.
Fiind legat de iernatul, împerechiatul şi gestatul oilor şi caprelor şi în funcţie de ritmul vieţii acestor animale, Anul Pastoral este împărţit în două anotimpuri egale : o iarnă fertilă între 26 octombrie – 23 aprilie şi o vară sterilă între 23 aprilie- 26 octombrie
Sâmedru este asociat cu moartea naturii, cu sosirea iernii si Este interesant în acest sens creaţia populară – credinţele, legendele, basmele existente, în care Sâmedru este un om obişnuit, într-o variantă fost păstor care trăia singur cu turma la munte, într-alta un păzitor de vaci. Cea mai interesantă însă este aceea care circulă în judeţul Muscel, în care este reprezentat ca un bărbat frumos care peste zi are înfăţişarea unui porc (simbolul zoomorf pentru spiritul grâului) - de fapt legenda care a inspirat “Povestea porcului” a lui Ion Creangă
Se spune că Sângiorz si Sâmedru poartă chei cu care incuie si descuie vara şi iarna – anotimpurile şederii oilor la munte sau în sat.
Focul lui Sâmedru
Este o ceremonie ca un scenariu al morţii şi renaşterii anuale a divinităţii pastorale, sugerat prin tăierea şi arderea unui brad – arbore considerat sacru, prezent în toate ritualurile magice şi de trecere la români.
Pregătirile se încep cu 2-3 săptămâni înainte, deoarece Focul lui Sâmedru este considerată cea mai mare sărbătoare pastorală, un fel de Revelion la care participă tot satul.. Pomenirile, precum si rugurile aprinse cu aceasta ocazie pe coamele dealurilor, la răspântii, în mijlocul satului, lângă ape – deci “locurile propice adunării spiritelor”, alături de veghea rituală, ţin de credinţa că la Sâmedru, morţii se fac moroi, vârcolaci, strigoi, muroni şi ieşind din morminte încearcă să-i chinuie pe cei vii. Aici intervine tradiţia focului ca element purificator.
Copiii şi tinerii strâng din timp cetină de brad, crengi, in ultima perioadă cauciucuri uzate, găteje şi uscături şi amenajează locurile unde se vor aprinde Focurile lui Sâmedru. În dimineaţa zilei de 25 octombrie, câţiva flăcăi însoţiţi de copii merg în pădure pentru a tăia brazii rituali, îi taie, îi curăţă de crengi apoi îi aduc şi îi fixează în locurile unde se vor aprinde rugurile funerare – în jur de 8-9 in oras, ridicând în jurul lor mai mult de un stat de om gătejile, uscăturile şi cetina strâsă cu săptămâni înainte. De multe ori înălţimea acestui brad este cât blocurile din prejur, aceasta în caz că se fixează orizontal în pământ. Când soarele apune şi întunericul nopţii începe să coboare, toată suflarea zonei –se strânge în linişte, ca pentru un ceremonial sacru, ritual. Copiii aprind cu emoţie focurile, iar când flăcările încep să se înalţe cuprinzând şi bradul ritual, atât ei cât şi tinerii încep să strige din răsputeri : “Hai la Focul lui Sâmedru, hai la Focul lui Sâmedru ! unde a mâncat lupul iedul mâââââ...!”. Femeile, pregătite cu coşniţe pline, împart ca la un ceremonial de înmormântare grâu fiert cu unt sau untură, colaci rituali şi lumânări, covrigi, păine caldă, brânză, lapte, nuci, mere, must ce a dat în fierbere etc. pomeni dedicate sufletelor strămoşilor, iar barbaţii plimba delaunul la altul sticla cu tuică.
În jurul rugului sau rugurilor, până târziu în noapte, toţi locuitorii zonei mănâncă, beau, spun snoave şi glume, cântă, joacă şi se bucură ca la o mare serbare, chiar dacă cei mai mulţi dintre ei nu cunosc motivaţia ritualului - celebrarea tainei renaşterii zeului prin ritul funerar de încinerare. Când flăcările se mai domolesc, flăcăii şi fetele nemăritate, perechile “aflate în vorbă” sar peste foc şi de reuşesc se spune că rămân împreună şi se căsătoresc.
Cel mai important moment al serbării este cel al prăbuşirii bradului încă arzând, direcţia în care cad cărbunii aprinşi – consideraţi sacrii, indică care dintre tinerii se vor căsătorii în noul an. Înspre dimineaţă, când rugul este aproape stins, oamenii pleacă la casele lor luând cu ei cenuşă şi cărbuni aprinşi pe care îi aruncă în grădini şi livezi pentru ca anul care urmează să aibă recolte bogate.
Focul lui Sâmedru a rămas un obicei viu, păstrat în multe localităţi din nordul judeţelor Argeş, Dâmboviţa,Vâlcea, în unele zone montane şi submontane din Muntenia, Oltenia şi Moldova, chiar dacă nu se mai cunoaşte semnificaţia iniţială, rituală – de fapt ca toate focurile de peste an, ceremonii practicate în mediul rural.
Tradiţii şi credinţe legate de ziua de Sâmedru
În Oltenia se crede că cine va ţine această sărbătoare cu sfinţenie, va fi ferit ca lupii să-i mănânce vitele.
În jud. Muscel se fac prognoze asupra vremii. Cum e vremea în ziua de Sâmedru, aşa va fi toată iarna. (Gherman Traian – Meteorologie populară, observări, credinţe, obiceiuri)
Dacă la Sâmedru e vreme frumoasă, toamna va fi lungă ( Gherman - idem)
În noaptea de Sâmedru, este obiceiul ca ciobanul să-şi aştearnă cojocul pe jos, în mijlocul stânei. Dacă se aşează pe el o oaie albă e semn că iarna va fi geroasă şi cu zăpezi grele, din contră oaia neagră vesteşte iarnă uşoară. Tot aşa luna este un bun indiciu. Dacă este lună plină cu cer senin, iarna va fi uşoară. Luna plină cu cer înorat, anunţă o iarnă aspră cu zăpezi mari şi ger cumplit.( V.Kernbach – Universul mitic al românilor))
Ultima oaie care iese prin strungă la muls în ziua lui Sâmedru, vesteşte cum va fi vremea: dacă e neagră a doua zi plouă, cea albă aduce vreme însorită.
Ciobanii pândesc spre dimineaţă cum se scoală oile. Dacă prima sculată este albă şi dacă va pleca în jos - spre sud, iarna va fi grea. De va fi neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.( Pamfile Tudor – Sărbătorile de toamnă şi Postul Crăciunului))
În afară de aceste obiceiuri pastorale, creştinii ortodocşi mai sărbătoresc în această perioadă doi sfinţi Dimitrie - Marele mucenic şi cel care în unele zone ale ţării se spune că ar fi fratele lui, deşi au trăit în în timpuri şi ţări diferite.
TG
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu