miercuri, 5 martie 2008


Unitatea de chimie din orasul nostru a fost in fierbere. 15 ofiteri au pasit cu stangul, ca la armata, pe drumul batatorit al carierei militare, fiecare dintre ei, opt doamne si sapte domni, avand in ranita bastonul de maresal. Festivitatea i-a emotionat pe toti cei prezenti deopotriva, o lacrima aparand pe obrazul veteranilor comandanti care rememorau cu nostalgie momentul trait de ei in urma cu ani cand aveau aceleasi sentimente de mandrie. Promotia 2007 de academie si 2008 centrul de pregatire curs de baza, a fost felicitata de comandantul centrului, colonel Radu care i-a indemnat sa noteze cu litere de-o schioapa, in cartea de aur a vietii lor, acest moment.
In mod paradoxal, aceasta data reprezinta un sfarsit si un inceput - cei 15 terminandu-si sistemul de pregatire, moment in care au inceput cu adevarat cariera militara, regasindu-se in statul de organizare al armatei romane, in cea mai frumoasa functie, aceea de comandant de pluton.
Este un moment inaltator de care trebuie sa tina seama cei 15 ofiteri, pregatirea continuand in timp pentru a deveni profesionisti adevarati, acum nemailuptandu-se cu notele ci cu calificativele, care le va scurta sau lungi drumul pe care au apucat.
Ofiterul trebuie sa fie ca picatura de apa, tenace, pana la indeplinirea la timp si in totalitate a misiunilor in tara si in strainatate, fiindca, indiferent unde se vor regasi in timpul carierei, tot ofiteri ai armatei romane vor fi. Este important, dupa parerea mea, ca de-a lungul carierei sa respecte juramantul dat tarii, iar onoarea si gloria va fi a lor; si nu in ultimul rand: NIHIL SINE DEO!

T.G.

VIVAT MUZICA!!!!!!


Dragii mei, mai mult sau mai putini cititori, mi-e dor. Veti spune, si ce daca.!.
Nu esti singurul care patimesti acum in prag de primavara. Prea multe s-au adunat in acest 1 martie. 50 de ani de premii Gramy, 40 de ani de Cerbul de Aur, 40 de ani de Phoenix. Cum va spuneam, imi este dor de muzica adevarata. Elvis, Fogarty, Queen, Tina, iar in fruntea acestora, Beatles, care sunt ca niste sfinti ai muzicii.
Vreau jazz, rock, pop si ce-o mai fi. Da, dragii mei copii, de astazi, vreau muzica adevarata.
Chiar daca este vorba de muzica, mai deschideti din cand in cand cate un dictionar si veti fi surprinsi cate nume sonore, de acum clasici, au fost dati uitarii. Dar, oricand ar putea umple stadioane cu fani.
Si nu in ultimul rand, cei 40 de ani de cerb, fac parte din cultura noastra nationala, chiar daca s-a ratacit prin Carpati, utiand de succesiunea anilor.
Da fratilor, dupa cele scrise pana acum, ma simt foarte indreptatit sa spun ca doresc muzica adevarata, fara scandal si fara plagiat.
Va las pe dumneavoastra sa alegeti intre Phoenix si Salam. Vivat Muzica!
In rest, numai de bine.

T.G.

sâmbătă, 23 februarie 2008

LOVITURA DE TEARU, KOSOVO ARE URMARI IN ROMANIA




Autoritatile de la Craiova au transmis astazi la ora 8:00 Parlamentului declaratia prin care oltenii isi declara unilateral independenta. Printr-o miscare total neasteptata, oltenii separatisti din Dolj, inspirati de precedentul kosovar, si-au declarat independenta, cu sprijinul tacit al Chinei, Burkinei Fasso, Guyanei Franceze si Tarii Bascilor, desi din Tara Bascilor inca nu au primit confirmarea in scris, faxul bascilor fiind defect. Prefectul a fost capturat si sodomizat Reprezentantul Guvernului in teritoriu a fost capturat de fortele separatiste, aplicandui-se o bataie rupta din rai sau din filmele cu Van Damme, precum si alte rele tratamente, tipice Sodomei, dar mai ales Gomorei.Circa 4000 de olteni au invadat astazi strazile noii capitale, Craiova, scandand sloganuri diverse, printre care: "Arunca-mi, ba, dimigeana aia!" Ia prazul, neamuleeeeee", "Hai Craiova!", Jos Guvernul" si "Unde fusasi tu, Americo, pana acum?!" Emblemele statului sunt cel putin ciudateDrapelul noului stat, Oltenia, este tricolor, cu doua prazuri incrucisate, simbolizand lupta pentru independenta a oltenilor, precum si puterea economica a acestora. Imnul va fi celebrul cantec "Spune, spune, hot batran", deosebit de popular printre hotii de cai in perioada dintre cele doua razboaie. Sediul Imprimeriei Nationale din Craiova este deja in mainile fortelor separatiste, care au inceput deja sa tipareasca noua moneda, denumita sugestiv "Francul". Valoarea nominala a unui Franc este de un Euro. Cu toate acestea, prin satele din Dolj se zvoneste deja ca "A murit Francul". UDMR sustine ca e un fapt normal "Valorile nationale ale minoritatii oltenesti au dus astazi la indeplinirea dezideratului de veacuri in regiunea Tinutul Oltenesc. Somam autoritatile de la Bucuresti sa recunoasca de urgenta noul stat, care beneficiaza deja de o ampla recunoastere internationala", a precizat pentru times.ro Marko Polo Bela.UE ar cam fi de acordComisia Europeana a fost informata despre demersul separatist al oltenilor, membrii acesteia declarand: "E ceva de semnat? Dati-le incoace, sa le semnam si astora. De unde sunt? Din Balcani? Dati la semnat, ca ne prinde noaptea aici printre hartoage!" dupa care au plecat la masa, lasand Romania in aer. Vadim Tudor e contrariat "Recunosc ca e o miscare neasteptata a oltenilor, care mi-au transmis deja ca Doljul a fost epurat de unguri de peste 100 de ani si ca ma vor de urgenta la Craiova la carma tarii. Voi vedea in continuare ce parere au si generalii mei si voi lua o decizie. Mi s-a adus la cunostinta ca exista mari stocuri de medicamente in Craiova, deci e cu atat mai tentant!" Si Oltul e in fierbere Cazanele de tuica fierb de azi dimineata la capacitate maxima si in Judetul Olt, ai carui locuitori sustin ca Doljul le-a furat statul si emblema nationala, ceea ce va duce posibil la un razboi intra-etnic. Ar mai fi, evident, si problema zaibarului, care nu poate fi transata decat printr-o confruntare armata.Ramanem in continuare cu ochii pe situatie, asteptand si comunicatul oficial al Guvernului, care probabil nu va recunoaste independenta noului stat.

vineri, 15 februarie 2008

MILITARII ROMANI COWBOYS MODERNI


Intamplator sau nu, a facut sa-mi desfasor activitatea cu si in preajma armelor de foc, munitiilor reale si a explozivilor, mai bine de 30 de ani. S-a spus peste tot ca armata este o adevarata scoala a vietii indiferent de sex.
Acolo, in armata, mai mult sau mai putin, te invata sa folosesti armamentul din dotare in situatii de « lupta », adica in razboi si aceste antrenamente nu au alt scop decat de a face din acesti militari « killeri ».
Prevalandu-se de toate aceste prevederi existente in timp de pace, privind regimul armelor si munitiilor, in proiectul propus de Ministerul Apararii Nationale, se are in vrdere portul armamentul si in timpul liber mergand pana la a da voie sa se traga fara somatie in situatii limita, ganditi-va ce se va intampla daca propunerea de lege privind portul armamentului individual pentru militari se va extinde si pentru alte situatii decat cele militare. Si astfel, cadrele militare vor umbla inarmate si in afara unitatilor cu armamentul avand munitie de razboi si riscand sa fie suparate de vreun « smecher » !? gata evenimentul deosebit.
Datorita acestei facilitati, la randul lor, cadrele militare inaramte, imbracate civil devin posibile tinte pentru cei dornici sa-si insuseasca armamentul acestora si, inca o data !? gata alt eveniment deosebit.
Un alt motiv de ingrijorare este pentru mine si nu numai, expertizarea psihiatrica facuta superficial militarilor de toate gradele, aceasta ducand, printre altele la suicid, dealtfel in continua crestere; o alta influenta negativa asupra comportamentului militarilor o are stresul, care de cele mai multe ori, duce la un consum excesiv de alcool, acesta putand dauna relatiilor umane, care poate duce chiar la folosirea fara discernamant a armamentului din dotare. Sa nu credeti ca sunt adeptul povestii « drobului de sare », dar am vazut destule in viata mea de APV-ist asa ca, mai gaditi-va domnilor guvernanti daca dati liber la portul armamentului cu munitie de razboi in afara programului, chiar daca beneficiarii acestor prevederi sunt militari.
In rest, numai de bine.
T.G.

duminică, 10 februarie 2008

VREAU SI EU O ZI, SA IUBESC


Ziua Naţională, Ziua Muncii, Ziua Femeii, Ziua … cui vreţi dv. E plin de zile „cu dedicaţie”, iar dacă o ţinem în ritmul în care fiecare mai poate găsi o zi care, neapărat, trebuie sărbătorită, cine ştie la ce ajungem să sărbătorim, poate chiar 365 de zile din 365!. Ca, de pildă, „Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Sobolanilor”, „Ziua Internaţională a celor cu ochii verzi”… Comedia poate fi fără sfârşit. Ei, şi ce face fiecare de ziua lui, care nu-i doar a lui? Cum o sărbătoreşte? „Ziua Muncii” se sărbătoreşte prin nemuncă. Toţi vrem o zi fără muncă pentru a sărbători… munca. Încet, apropiem flacăra de deget: „Ziua îndrăgostiţilor”. Care bate la uşă. La noi de două ori. O dată cosmopolit, de 14 februarie, şi o dată neaoş, de 24 februarie. (E ca la sărbătorile creştine – unele pe stil vechi, altele pe stil nou.) Ei, da, veţi zice, „Ziua îndrăgostiţilor” trebuie sărbătorită… „cu dragoste”. Dar de cine? De cei îndrăgostiţi doar? Şi de ce durează „Ziua Îndrăgostiţilor” doar o zi? Când ea ar trebui să dureze 365 de zile şi s-o sărbătorim în fiecare an!
Oricum, cosmopoliţi cum suntem, deschişi spre tot ce vine dinspre occidentul (apropiat sau îndepărtat), noi ne-am asumat foarte repede „Ziua Îndrăgostiţilor”, dar atât de organic, de parcă am fi sărbătorit-o de la începutul lumii. A prins ca şi telefonia mobilă! Şi suntem mai zeloşi în a o sărbători chiar decât cei care au lansat-o… pe piaţă, într-o variantă cu aură religioasă, „Valentine’s Day”.
Cred că sărmanul Sfânt Valentin, cel sacrificat pe altarul iubirii, altfel decât Romeo şi Julieta, fiind executat pentru că a slăvit iubirea şi tinereţea, văzând cum e omagiată jertfa sa, şi-ar retracta ceea ce a susţinut, simţindu-şi întinate idealurile sale.
Propagandistic, „Ziua Îndrăgostiţilor” tinde să bată orice altă zi. Pentru că ce nu facem noi în numele dragostei!? Să nu se înţeleagă greşit, nu sunt împotriva acestei zile, ci împotriva deturnării ei de la sensurile sale profunde, fiind confiscată de cei care iubesc, mai presus de orice, banul! Adică „ochii dracului”. Şi nu pe Dumnezeu, care „e iubire”.
Nu ştiu ce şanse mai are „Dragobetele” care, oricum, vine cam „târziu”, la zece zile după ce „Valentine’s Day” îi cam „epuizează” pe îndrăgostiţi. Lor le-ar mai rămâne să facă ceea ce, în tradiţia populară, se făcea de „Ziua Îndrăgostiţilor” la noi acasă: să se ia de mână, să meargă pe dealuri, să culeagă ghiocei, viorele, busuioc, să le pună la icoane şi apoi să le folosească la „vrăji” de… dragoste. Sau fetele să adune apă din omăt sau de izvor, cu care, spălându-se, să poată să devină şi mai frumoase şi mai drăgăstoase. Căci, finalmente, tot „Dragobetele sărută fetele”! frate.
„Ziua Îndrăgostiţilor”, dacă tot ne-o asumăm, ar trebui să fie o zi de sărbătoare, o „zi liberă”, ca şi „Ziua Internaţională a Muncii”, pentru că, după o zi de muncă, rămâne prea puţin timp pentru a da dragostei ce-i al dragostei. Ortodocşii au făcut din această zi sărbătoare, marcând în calendar „Aflarea capului Sfântului Ioan”. În tradiţia populară, de Dragobete flăcăii, după un ritual strict, se făceau „fraţi de cruce”, iar fetele „surori de cruce”.
Cred că ştim prea puţin despre ceea ce a însemnat/înseamnă această zi în viaţa noastră, ca să-i putem valorifica semnificaţiile în termeni contemporani.
Şi-atunci, nu-i de mirare „dictatura” „Valentine’s Day”!
Dar, până la urmă, cei care câştigă de pe urma „Zilei (zilelor) îndrăgostiţilor” nu sunt îndrăgostiţii, cât comercianţii. Ceea ce mă face să exclam, ca unul care exclude comerţul din ecuaţia dintre el şi ea: „Lăsaţi dragostea să vină la mine!”

In rest numai de bine.

TG.

O MAI FI LOC DE UN PARTID?


Inteb si eu ca din 89' prea apar ca ciupercile dupa ploaie;
Partidul e în toate, e-n cele ce maine………………
Am învăţat să trăim în umbra lui, l-am perceput de fapt dintotdeauna ca pe o structura superioară păturii muritorilor de rând şi ne-am obişnuit să înghiţim în sec, pentru că altfel nu se poate. L-am numit în multe feluri. PCR, PSD, PD-L, PNL şi tată şi mamă, dar bizar tot noi l-am numit, tot noi l-am injurat in revolutii de bucatarie. N-o să ştim niciodată cine sunt păpuşarii, dar spectacolul face parte structura noastra româneasca. Ne face să urlăm, să înjurăm, să credem că ştim, să comentăm şi să uităm de noi. Ne ţine ocupaţi şi, timp PATRU ani ne luptam sa schimbăm marionetele.
Tu ce mai faci, române?
Ştii ce face primarul, vicele, consilierii, unde ne sunt senatorii, deputatii şi pe unde a mai fost preşedintele, ca acu vin alegerile si de…. Ştii tu cine mai cumpără, cine mai pierde, cine mai construieşte şi cine-şi mai arată nurii? Dar tu, campulungean mărunt, tu mai ştii cum mai eşti? Ce mai speri pentru tine? Pentru ce te trezeşti dimineaţa? Nu-mi spune ce-ai mâncat, ce-ai mai văzut la televizor şi ce mai spun colegii tai... Spune-mi despre tine daca mai poti.
Ce zici o punem de un partid?
Să vorbim despre noi! Să ne facem noi partidul nostru, să ne scoatem visele la plimbare şi să nu ne mai pese care pesedist are vila mai barosana, care pdist-l a angajat-o pe nevastasa diriga de santier, care pnlist invarte hartii te miri prin ce serviciu al primariei. Să nu-i băgăm în puşcării (chiar dacă ar merita), să nu le golim buzunarele (chiar dacă ar trebui), să nu-i mai facem zei şi să nu-i mai lăsăm să ne intre prin vene.
Şi poate, în curând, nu-i mai votam pe liste s-au uninominali legati la ochi.

TG

marți, 5 februarie 2008

PESTELE CEL MARE INGHITE PE CEL MIC


Nici pe departe nu ma pot ridica la nivelul de competenta in ale pescuitului manifestate de prietenul meu Sorin D., marele crescator de crapi in cada si prinzator de stiuca de pe intinsele lacuri ale WEB-ului. Insa ma pot fali cu o alta aventura pescareasca petrecuta in bucataria familiala. Deunazi, nevoile zilnice m-au purtat spre piata centrala de unde am cumparat 2 stiuci. Ajunse in bucatarie, sotia a inceput ritualul de curatare si pregatire a acestora pentru masa de pranz. Surpriza !!! Intr-unul din pesti se afla inghitit un crapcean de toata frumusetea. Si de la o prajeala de stiuca iata ca ne-am ales cu un preparat sofistifat: stiuca impanata cu crapcean de la mama natura.
In rest numai de bine si fir intins!!!!!!
TG