Suntem in pragul lui 15 ianuarie zi cu semnificatie deosebita in constiinta romanilor de pretutindeni. Simt nevoia sa scriu si eu cateva cuvinte despre El dar imi tremura pixul ca pe vremea tezelor din liceu. Eminescologilor le-au trebuit 15 volume academice sa-i parcurga opera poetica, filozofica, dramatica si nu in ultimul rand ziaristica, aceasta ramanand pana astazi monumentala. Galopand prin sutele de materiale parca am inceput si eu sa dau la o parte ceata care invaluie moartea lui EMINESCU.
Mihai Eminescu devine ziarist profesionist din 1876 - ramanand dedicat gazetariei pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor politic pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este internat cu forta intr-un ospiciu. Maiorescu noteaza ca „Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii cel acumulase singur, prin logica si verva". „Stapan pe limba neaosa" si cu o „neobisnuita caldura sufleteasca", Eminescu insufletea dezbaterea publica, dupa cum aprecia Maiorescu.
In calitate de redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator, Eminescu s-a impus clar in viata publica romaneasca - Maiorescu afirmand la organizarea Partidului Conservator: „Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul".
Nici un profesor nu mi-a argumentat vreodatã de ce Eminescu este un ziarist atât de mare. Nici unul nu mi-a spus cã jurnalistul Eminescu era cel putin la fel de profund ca poetul Eminescu. Poate nici ei nu stiau aceste lucruri. Dar cei care fac manualele de asa naturã stiu exact care este adevãrul si actioneazã în consecintã. Dar membrii Academiei Române stiu si mai bine ce înseamnã sã scoti tone de cãrti despre poezia lui Eminescu, evitând pe cât se poate de dibaci texte la fel de importante în care se pune degetul pe rana societãtii românesti si se dau solutii de vindecare. Modul defectuos sau intentionat defectuos în care se preda Eminescu echivaleazã cu un atentat asupra culturii si istoriei românesti. Atentat, care este tot mai minutios elaborat în laboratoare obscure si a carui fata începem sa o întrezarim în manualele alternative pe care le cunoastem cu totii. Nu vorbim aici despre prezentarea lui Eminescu numai în scoala primara, gimnaziu sau liceu, ci si în universitãti. Otrava împrãstiatã ajunge cu mare usurintã în toate revistele literare si culturale. Marii oameni de culturã cad în capcana acestor denigrãri marsave.
Eminescu trebuie prezentat copiilor în cu totul alt mod. Nu de poetul genial are atâta nevoie copilul, cât mai ales de luptãtorul neostenit pentru neam si tarã. M-as bucura ca în loc de recitãrile papagalicesti ale poeziilor lui Eminescu, lumea sã reproducã tot mai mult textele sale politice, sã ia aminte la lupta si la jertfa sa.
Astăzi suntem în 13 ianuarie 2008. Iată ce scria Eminescu în ziarul "TIMPUL" pe 13 ianuarie 1880, adică exact cu 128 de ani în urmă: „Partide care urmăresc cu sinceritate realizarea ideilor lor, partidele pentru care principiile nu sunt numai pretexte şi fraze pentru a amăgi lumea vor fi totdeauna folositoare. Ceea ce se cere însă de la ele în mod absolut e ca să rămână pururea credincioase lor însele, să nu se abată de la calea ce şi-au prescris-o, pentru ca alegătorii şi poporul în genere să ştie cu cine are a face… Părerea noastră este că nici un partid onest, oricare ar fi principiile lui, nu e nefolositor ţării. Principii greşite de ex. Pe mâna unor oameni oneşti, sunt mai folositoare decât principii foarte bune în mâinile unor panglicari. Căci adevărul într-un stat nu stă pe atâta în idei, pre cât în caracter (subl. lui Eminescu - n. n.) şi sâmburul moral, seriozitatea de caracter şi de aspiraţiune formează adevărata greutate a unui grup de oameni politici, nu bruma de idei culese de prin cărţi. C-un om care doreşte bine statului şi numai pe această cale poţi discuta, c-un om însă pentru care binele statului e numai un pretext, iar binele lui propriu ţinta adevărată nu există discuţie, căci cu apetitul nu se discută decât punându-i înainte perspectiva de-a-l îndestula şi mai bine”.
Dar oare nu este adevărat că avem astăzi politicieni cărora le lipsesc „ideile, caracterul şi sâmburul moral” şi că anume aceste lucruri „formează adevărata greutate a unui grup de oameni politici, nu bruma de idei culese de prin cărţi”? Toate aceste teze sunt de o extraordinară actualitate. Completaţi aceste teze cu nume concrete de politicieni din Romania de astăzi şi o să vedeţi cum aceştia, asistaţi de o haită de argaţi şi derbedei de presă, îi vor sări în cap lui Eminescu, acuzându-l de „lipsă de echidistanţă”, de „partizanat politic”, îi vor imputa vehement că a fost cumpărat de nu ştiu care partid şi că scrie la comanda acestuia.
Ca să anihileze cumva „lecţia Eminescu”, unii încearcă să-l prezinte pe marele publicist drept ziarist-model prin faptul că, chipurile, nu ar fi făcut partizanat politic - un subiect care se discută cu o deosebită plăcere în presa noastră. E un mit care denaturează personalitatea ziaristului Eminescu. Citiţi, domnilor, întreaga publicistică a lui Eminescu şi o să vă convingeţi că Eminescu a fost un ziarist adânc, sincer şi pătimaş angajat, implicat politic, el niciodată nu s-a declarat „analist politic echidistant” şi în întreaga lui carieră ziaristică nu s-a comportat niciodată precum se comportă astăzi unii „analişti independenţi”, pentru care „se poate şi aşa, se poate şi altfel”.
Pentru Eminescu totul şi toate s-au putut doar într-un singur fel, în acel fel care convenea intereselor naţionale fundamentale ale neamului românesc. Şi punct. În numele acestor interese Eminescu a luptat până în ultima clipă cu „principiile (liberalii de atunci). Întreaga lui operă ziaristică a fost construită pe un „sâmbur moral”, el nu a făcut „negoţ de principii” cu „panglicarii”. E un adevăr pe care trebuie să-l insuseasca toti ziaristi .
…Recitesc articolul lui Eminescu din 13 ianuarie 1880 şi mă întăresc în convingerea că un ziarist adevărat trebuie să fie un „caine de paza al democratiei ”, si nu un maidanez năpârlit care dă din coadă în faţa şefului. Aceasta este una din marile lecţii pe care ne-a dat-o ziaristul Eminescu…
pentru cei dornici neaparat sa citeasca acest articol le sugerez sa consulte Eminescu, Opere volumul X, pag 387, articolul "totdeauna inaintea unui vot".
Mihai Eminescu devine ziarist profesionist din 1876 - ramanand dedicat gazetariei pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor politic pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este internat cu forta intr-un ospiciu. Maiorescu noteaza ca „Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii cel acumulase singur, prin logica si verva". „Stapan pe limba neaosa" si cu o „neobisnuita caldura sufleteasca", Eminescu insufletea dezbaterea publica, dupa cum aprecia Maiorescu.
In calitate de redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator, Eminescu s-a impus clar in viata publica romaneasca - Maiorescu afirmand la organizarea Partidului Conservator: „Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul".
Nici un profesor nu mi-a argumentat vreodatã de ce Eminescu este un ziarist atât de mare. Nici unul nu mi-a spus cã jurnalistul Eminescu era cel putin la fel de profund ca poetul Eminescu. Poate nici ei nu stiau aceste lucruri. Dar cei care fac manualele de asa naturã stiu exact care este adevãrul si actioneazã în consecintã. Dar membrii Academiei Române stiu si mai bine ce înseamnã sã scoti tone de cãrti despre poezia lui Eminescu, evitând pe cât se poate de dibaci texte la fel de importante în care se pune degetul pe rana societãtii românesti si se dau solutii de vindecare. Modul defectuos sau intentionat defectuos în care se preda Eminescu echivaleazã cu un atentat asupra culturii si istoriei românesti. Atentat, care este tot mai minutios elaborat în laboratoare obscure si a carui fata începem sa o întrezarim în manualele alternative pe care le cunoastem cu totii. Nu vorbim aici despre prezentarea lui Eminescu numai în scoala primara, gimnaziu sau liceu, ci si în universitãti. Otrava împrãstiatã ajunge cu mare usurintã în toate revistele literare si culturale. Marii oameni de culturã cad în capcana acestor denigrãri marsave.
Eminescu trebuie prezentat copiilor în cu totul alt mod. Nu de poetul genial are atâta nevoie copilul, cât mai ales de luptãtorul neostenit pentru neam si tarã. M-as bucura ca în loc de recitãrile papagalicesti ale poeziilor lui Eminescu, lumea sã reproducã tot mai mult textele sale politice, sã ia aminte la lupta si la jertfa sa.
Astăzi suntem în 13 ianuarie 2008. Iată ce scria Eminescu în ziarul "TIMPUL" pe 13 ianuarie 1880, adică exact cu 128 de ani în urmă: „Partide care urmăresc cu sinceritate realizarea ideilor lor, partidele pentru care principiile nu sunt numai pretexte şi fraze pentru a amăgi lumea vor fi totdeauna folositoare. Ceea ce se cere însă de la ele în mod absolut e ca să rămână pururea credincioase lor însele, să nu se abată de la calea ce şi-au prescris-o, pentru ca alegătorii şi poporul în genere să ştie cu cine are a face… Părerea noastră este că nici un partid onest, oricare ar fi principiile lui, nu e nefolositor ţării. Principii greşite de ex. Pe mâna unor oameni oneşti, sunt mai folositoare decât principii foarte bune în mâinile unor panglicari. Căci adevărul într-un stat nu stă pe atâta în idei, pre cât în caracter (subl. lui Eminescu - n. n.) şi sâmburul moral, seriozitatea de caracter şi de aspiraţiune formează adevărata greutate a unui grup de oameni politici, nu bruma de idei culese de prin cărţi. C-un om care doreşte bine statului şi numai pe această cale poţi discuta, c-un om însă pentru care binele statului e numai un pretext, iar binele lui propriu ţinta adevărată nu există discuţie, căci cu apetitul nu se discută decât punându-i înainte perspectiva de-a-l îndestula şi mai bine”.
Dar oare nu este adevărat că avem astăzi politicieni cărora le lipsesc „ideile, caracterul şi sâmburul moral” şi că anume aceste lucruri „formează adevărata greutate a unui grup de oameni politici, nu bruma de idei culese de prin cărţi”? Toate aceste teze sunt de o extraordinară actualitate. Completaţi aceste teze cu nume concrete de politicieni din Romania de astăzi şi o să vedeţi cum aceştia, asistaţi de o haită de argaţi şi derbedei de presă, îi vor sări în cap lui Eminescu, acuzându-l de „lipsă de echidistanţă”, de „partizanat politic”, îi vor imputa vehement că a fost cumpărat de nu ştiu care partid şi că scrie la comanda acestuia.
Ca să anihileze cumva „lecţia Eminescu”, unii încearcă să-l prezinte pe marele publicist drept ziarist-model prin faptul că, chipurile, nu ar fi făcut partizanat politic - un subiect care se discută cu o deosebită plăcere în presa noastră. E un mit care denaturează personalitatea ziaristului Eminescu. Citiţi, domnilor, întreaga publicistică a lui Eminescu şi o să vă convingeţi că Eminescu a fost un ziarist adânc, sincer şi pătimaş angajat, implicat politic, el niciodată nu s-a declarat „analist politic echidistant” şi în întreaga lui carieră ziaristică nu s-a comportat niciodată precum se comportă astăzi unii „analişti independenţi”, pentru care „se poate şi aşa, se poate şi altfel”.
Pentru Eminescu totul şi toate s-au putut doar într-un singur fel, în acel fel care convenea intereselor naţionale fundamentale ale neamului românesc. Şi punct. În numele acestor interese Eminescu a luptat până în ultima clipă cu „principiile (liberalii de atunci). Întreaga lui operă ziaristică a fost construită pe un „sâmbur moral”, el nu a făcut „negoţ de principii” cu „panglicarii”. E un adevăr pe care trebuie să-l insuseasca toti ziaristi .
…Recitesc articolul lui Eminescu din 13 ianuarie 1880 şi mă întăresc în convingerea că un ziarist adevărat trebuie să fie un „caine de paza al democratiei ”, si nu un maidanez năpârlit care dă din coadă în faţa şefului. Aceasta este una din marile lecţii pe care ne-a dat-o ziaristul Eminescu…
pentru cei dornici neaparat sa citeasca acest articol le sugerez sa consulte Eminescu, Opere volumul X, pag 387, articolul "totdeauna inaintea unui vot".
In rest numai de bine.
TG
